Comasarea localelor cu europarlamentarele. O măsură bună sau nu pentru PNL și PSD?
G4 media a dezvăluit că, în acest moment, în cadrul Coaliției se discută despre comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Momentan, vorbim de informații venite pe surse, nu există o confirmare oficială.
Chiar dacă poate fi doar ”un balon de încercare”, un test pentru a vedea cum reacționează opinia publică, îmi propun să analizez această ipoteză.
Obiectivul unei astfel de mișcări, cuplarea celor două rânduri de alegeri, este clar:
Consolidarea celor două partide PSD, PNL obținerea de către acestea a primelor locuri în clasament și scăderea AUR și USR.
PSD și PNL au cei mai mulți primari la ora actuală, au structuri locale. AUR și USR sunt la mare distanță la acest capitol. La alegerile locale din 2020, pentru votul primarilor, PNL a obținut 33.22%, PSD 28.81%, USR 7.38 și AUR 0.33
ȘI PSD și PNL își doresc să arate că AUR nu poate câștiga alegerile europarlamentare. Ciolacu și Ciucă ar fi în pericol să își piardă fotoliile de președinți dacă ar fi învinse de partidul lui George Simion.
La prima vedere, dacă s-ar cupla aceste alegeri, putem aprecia că PNL și PSD vor avea de câștigat din implicarea primarilor. Aceștia ar fi obligați să își pună la bătaie toate resursele și să se implice pentru ca scorul obținut de partide să fie cât mai mare.
În lumea politică se știe că primarii nu trag cu aceeași forță în toate rândurile alegeri. Motivele ar fi: fie că din calcul pragmatic, partidul lor e jos în sondaje și nu vor să își ”consume” credibilitatea pentru că vor avea nevoie de ea în alegerile locale, fie pentru că nu vor să ”consume” forța logistică sau pur și simplu pentru că sunt supărați pe ”centru” și vor să arate diferența dintre o campanie națională, unde contează mai mult imaginea liderilor centrali și forța lor ca primari în funcție.
Implicarea primarilor PNL și PSD în această campanie de europarlamentare s-ar face forțat. Dacă ”centru” adoptă această decizie, atunci aleșii locale vor intra în campanie mai devreme. Pentru unii primari , în special pentru cei aflați la primul mandat, intrarea în campanie mai devreme poate însemna mai puține proiecte finalizate și mai puține realizări de care să se prevaleze în campania electorală.
Există însă o mare necunoscută.
Influența votului politic va fi mai puternică decât influența votului de/pe persoană. Primarii vor avea capacitatea să tragă partidul la scorul pe care și-l doresc sau nu?
Din punct de vedere sociologic este greu de testat la acest moment pentru a vedea exact care vor fi efectele.
Trebuie spus că votul din europarlamentare va fi primul moment în care se va descărca tensiunea socială acumulată după patru ani grei, cu pandemie, războaie și crizele sociale cauzate de acestea. Tocmai de aceea, există premisa ca votul negativ la adresa partidelor de guvernare să se manifeste extrem de dur.
În cazul în care aceste alegeri s-ar comasa, am fi într-o situație inedită: s-ar vota europarlamentarii, listele naționale și aleșii locali. Ar fi 5 buletine de vot.
Mai sunt alte elemente de noutate precum și chestiuni greu de comparat cu trecutul pentru a face o proiecție cât mai aproape de realitate.
Alegerile europarlamentare de acum vor avea o prezența ca cele de data trecută, când factorul Dragnea a mobilizat populația și am avut o prezență de 51 %, cu 18% mai mare decât cea de la alegerile din 2014?
Alegerile locale sunt alegeri cu o prezență bună la vot, iar asta ne poate face să spunem că prezența nu va fi în jurul cifrei de 33%, cât a fost la alegerile europarlamentare din 2014, ci în jurul cifrei de 45% cât a fost la alegerile locale din 2020.
O prezență mică la vot avantajează partidele cu cele mai puternice structuri la vot. O prezență mare la vot ajută și partidele cu structuri mai mici, dar care beneficiază de ”curentul”, de nemulțumirea din societate.
Pentru a vedea mai bine ce au însemnat alegerile europarlamentare, alegerile locale, forța cu care poate trage un primar, am luat două studii de caz. Cluj-fief PNL și Sectorul 6, unde avem un primar PNL, la primul mandat.
Cluj-alegeri europarlamentare PNL 25%, alegeri locale PNL Consiliul Local- 54,46%. Emil Boc 74%
Se observă că Emil Boc poate trage partidul după el, dar în niciun caz nu se poate vorbi de o suprapunere exactă a votului pe persoană cu votul politic. Există o diferență mare între votul pentru primar și votul pentru Consiliul Local.
Dacă un primar ca Boc, cu o organizație puternică în spate, un brand cunoscut la nivel național, cu multe realizări în mandatele sale are o diferență așa mare între votul pentru persoana lui și cele pentru partid, atunci în cazul unor primari mai puțini profilați, diferența va fi și mai mare.
În sectorul 6, PNL obține în europarlamentare 14.88%. În locale obține 26.61% pentru Consiliul Local și Ciprian Ciucu câștigă cu 43.39% mandatul de primar.
Și aici observăm că scorul politic în europarlamentare este mic și că există o diferență foarte mare între scorul obținut pentru funcția de primar și cel obținut la Consiliul Local. În cazul lui Ciucu vorbim de un primar care oricum nu este identificat total cu PNL, a obținut voturi de la USR, iar acum ”politizarea” alegerilor locale prin comasarea cu europarlamentarele poate duce la situația în care electoratul USR nervos pe manevra partidelor de guvernare sancționează și primarul în funcție.
Desigur, contextul europarlamentarelor de atunci nu este la fel ca cel de acum, contextul alegerilor locale din 2020 nu este la fel ca cel de acum.
Atunci, PNL era pe un val ascendent, PSD era în picaj. Acum amândouă sunt în cădere, erodate de crize și guvernare.
AUR este singurul partid pe trend ascendent, dar nu are primari și structuri locale la nivelul celor două partide.
Ce putem însă observa este faptul că un partid cu structuri puternice, cu primar în funcție ( Boc) obține mult mai mult în locale față de europarlamentare.
Dar, odată cuplate cele două tipuri de alegeri, acest lucru nu va duce la un scor mai mic cel puțin în cazul Consiliilor locale? PNL Cluj ar lua un scor mai mic la Consiliul Local fiind afectat și de ”mesajul național” al europarlamentarelor decât dacă alegerile ar fi la termen?
Într-un alt caz, cum e cel al lui Ciucu, care încă nu s-a întărit, nu și-a consolidat poziția, nu există riscul ca el să piardă alegerile, mai ales că aici sunt începute proiecte ce nu s-ar finaliza în luna iunie?
Concluzii
Per ansamblu, este clar că dacă s-ar comasa aceste alegeri, partidele de guvernământ ar pleca cu un avantaj. Probabil, la final, am avea un clasament în care AUR nu ar obține locul unu la primele alegeri desfășurate în acest an. Formațiunea lui George Simion ar putea obține un loc mai bun în cazul alegerilor europarlamentare, ajutat și de diaspora care votează dar un loc mai prost în alegerile locale.
După prezentarea rezultatelor local și europarlamentare comasate, fiecare partid își va prezenta rezultatul cel mai bun. Unii vor axa comunicarea pe numărul de mandate de primar, alții pe procente.
Pentru ”centrele” partidelor este o soluție bună. Multe filiale vor pierde procente la votul politic privind Consiliul Local, dar vor obține un scor mai mare decât ar obține acea filială în alegerile europarlamentare necomasate.
Scorul politic al multor filiale PNL și PSD va fi cu mult sub cel obținut la alegerile precedente.
Referințe
Alegeri pentru Parlamentul European în România, 2019 – Wikipedia