Hrituc.ro

A trecut un an de la instalarea Guvernului și Ciucă și intrarea PSD la guvernare. Mișcarea politică făcută de PNL și președintele Iohannis, cooptarea social democraților la guvernare, a creat o mare supărare în rândul unei părți însemnate din electorat.

Sunt încă mulți care îl acuză pe Iohannis de trădare și sunt supărați pe mișcarea făcută de președintele care în ”epoca Dragnea” ieșea în piață, la proteste, alături de românii indignați. A fost o mișcare politică făcută la un timp relativ scurt după alegeri, când unul dintre mesajele cheie a fost ”fără PSD”.

La un an de la crearea alianței PNL-PSD, vă propun să vedem dacă această mișcare s-a făcut în baza unor raționamente corecte din punct de vedere politic, dacă a fost sau nu câștigătoare pentru Iohannis și pentru PNL.

Acum, la aproape un an, avem o privire de ansamblu și mai mult de atât, avem mai multe elemente care au apărut public și care la ora când se făcea această alianță, probabil, nu se cunoșteau decât într-un cerc extrem de mic.

Contextul politic la vremea creării alianței arăta în felul următor: Coaliția PNL-USR se rupsese din cauza deselor certuri dintre cele două partide, a unui premier ”infantil politic”, Cîțu, dar și a incompatibilității clare dintre liberali și usr-iști. Un conflict prost gestionat, care a escaladat și care a dus la ruptură, după ce liderii celor două partide mai avuseseră câteva crize mai mici, vezi ”cazul Vlad Voiculescu”.

România era după o criză pandemică care afectase serios procentele președintelui Iohannis, cel care își asumase de facto rolul principal în gestionarea crizei.

Pe plan internațional, aveam deja primele masări de trupe la granița Ucrainei.

În noiembrie, când s-a format alianța PNL-PSD, președintele Biden deja se pregătea să vorbească cu Putin și să îi transmită acestuia că știe de planurile sale. Americanii erau din ce în ce mai îngrijorați de numărul soldaților aduși la graniță și de desfășurarea de tehnică militară.

Este valabilă ipoteza care spune că Iohannis a dorit aducerea PSD la putere, în condițiile în care existau premisele începerii războiului?

Există argumente care confirmă acest lucru. În primul rând, deja era public faptul că rușii își masaseră trupe și se putea lua această opțiune în calcul. De obicei, politicienii trebuie să lucreze pe ”scenarii”, se iau în calcul scenariile posibile și se fac calculele de rigoare. La Cotroceni, se putea lua în calcul faptul că există un risc iminent de producere a unui conflict în Ucraina, mai ales că acest scenariu nu se făcea de către consilierii politici, ci de structurile de siguranță și securitate națională, care teoretic aveau mult mai multe informații.

România este principalul contributor de informații la ”coșul NATO” pe spațiul estic, de asemenea analizele intelligence-ului românesc au dat ca posibilă invadarea Ucrainei, practic continuarea procesului început în Crimeea, încă de acum câțiva ani (vezi pe Facebook SRI filmulețul prezentat acum ceva timp despre acest lucru).

Așadar, putem spune că la președinție era probabil să existe o astfel de evaluare, iminența unui război în Ucraina, aproape de granița României. De altfel, și SUA a spus că a informat partenerii NATO cu mult înainte de 24 februarie despre acest conflict.

În aceste condiții, gestul lui Iohannis, de a aduce PSD la putere, are o justificare mult mai mare. În vremuri de război, ai nevoie de o coaliție cât mai largă în Parlament și de un electorat cât mai mare care să susțină măsurile guvernului.

Efectele aducerii PSD la putere au fost benefice pentru că nu au lăsat principalul partid din România să joace cartea opoziției, mai ales în condițiile în care acesta are un electorat mai ”deschis” către mesajele propagandei ruse, mai ușor de atras în acea zonă. Întrebarea pe care putem să ne-o punem în aceste momente este: Ce ar fi jucat PSD dacă era în opoziție? Ar fi fost un AUR mai soft sau ar fi avut aceleași mesaje? Ar mai fi avut România această imagine în plan extern, pe care o are astăzi sau ar fi părut o țară mai divizată?

Dacă această alianță s-a produs ca urmare a informațiilor că războiul este iminent, atunci mișcarea lui Iohannis a fost extrem de utilă pentru România, chiar dacă ea ca efecte a produs o mare pierdere de imagine președintelui și apariția etichetei de ”trădător”.

Această ipoteză este greu de demonstrat, mai ales dacă Iohannis nu declară acest lucru pentru că singurii care puteau prevede apariția războiului nu vor da detalii din motive lesne de înțeles.

O a doua ipoteză ce ar putea fi analizată este mult mai ”prizabilă” de către publicul larg, care nu este obișnuit cu toate mecanismele politice.

Iohannis a construit această alianță pentru că PSD și PNL sunt mult mai compatibile.

Din 1996 până în 2000, președintele Constantinescu s-a bătut cu PSD și nu a coabitat cu el. A sfârșit învins. Nu a mai candidat la al doilea mandat, iar în la alegerile din 2000, CDR a murit. PNL s-a salvat în extremis, datorită deciziei inspirate a lui Valeriu Stoica de a candida pe propriile forțe.

Din 2004 până în 2014, președintele Traian Băsescu s-a bătut cu PSD. A avut un guvern împreună o perioadă scurtă și asta s-a întâmplat pentru că veneau alegerile prezidențiale din 2009 și ”adversarul trebuia ținut în brațe”. În rest, a fost o bătălie dură, fie că la Palatul Victoria a fost guvernul Boc, adică al lui Băsescu, fie că a fost ”pactul de coabitare” cu Victor Ponta. Au fost ani de bătălie dură, iar PSD nu a fost înfrânt, a câștigat alegerile din 2016 la scor.

Electoratul dur al PSD nu s-a micșorat. El a fluctuat ca scor, dar nu s-a dus sub 23-25%. Social democrații au avut forța să câștige alegerile din 2004, dar atunci Băsescu a făcut majoritate folosind ”soluția imorală”. După aceea, Băsescu a reușit să îi învingă, dar a împins PSD spre PNL și s-a făcut USL, care a câștigat alegerile din 2012.

Toată istoria din 2000 și până acum, arată că bătălia împotriva PSD se termină în cel mai bun caz cu un meci egal. Asta e o realitate, acesta este electoratul.

În aceste condiții, cu o țară abia ieșită din criza pandemică, cu o alianță care n-a funcționat și cu un președinte care a intrat în al doilea mandat, decizia de a face un guvern cu PSD este pur și simplu pragmatică. Orice consilier politic i-ar spune președintelui să se protejeze, să facă o alianță care are o susținere mai mare pentru a-și putea atinge obiectivele. Să încerce să coabiteze cu principalul partid politic și astfel va avea și liniște în țară și șansa de a își pune în practică proiectele. Aici nu e vorba de sentimente, de emoții. Aici e vorba de calcul rece, mai ales când ești la al doilea mandat.

Desigur, dacă alianța cu PSD îi asigură atât liniștea lui Iohannis, cât și posibilitatea a și atinge obiectivele, nu înseamnă că va aduce beneficii și PNL. Liberalii s-au văzut mai dependenți de PSD și deocamdată sunt condamnați să stea într-o relație cu aceștia, o perioadă cât mai lungă.

Împăcările, reevaluările, refacerea alianțelor sunt perfect normale în politică. Se poate vedea acum cum Drulă și Orban își dau mâna, cum Tomac și Drulă își dau mâna, deși în urmă cu un an se acuzau reciproc.

În politică, să păstrezi puterea, să o ții cât mai mult timp, contează mai mult decât emoțiile de moment, iar pragmatismul politic este cheia jocului.

România a scăpat după 15 ani de MCV. Dacă va intra și în Schengen, în cărțile de istorie se va consemna anul și mandatul. Că place sau nu, MCV s-a întâmplat pe mandatul lui Iohannis. Contează mult prea puțin dacă ne-a ajutat contextul politic sau nu. La final, Iohannis va putea spune că este o bornă a mandatului său. Dacă România va obține și intrarea în Schengen, președintele va putea spune că acest lucru a reușit și datorită mișcării politice pe care a făcut-o, aducerea PSD la guvernare.