Hrituc.ro

Blog personal de analize politice
Septembrie trebuie să aducă la Chișinău un guvern pro-european

Septembrie trebuie să aducă la Chișinău un guvern pro-european

Anul acesta, la 1 noiembrie, în Republica Moldova va avea loc primul tur al alegerilor prezidențiale. Bătălia pentru postul de președinte se va da între Maia Sandu și Igor Dodon. Miza acestor alegeri este uriașă pentru Republica Moldova și pentru parcursul ei. O victorie a lui Igor Dodon va duce țara într-o zonă și mai gri, Moscova își va consolida puterea la Chișinău, iar politica de izolare a vestului probabil se va accentua. În cazul în care va câștiga Maia Sandu, vom avea o schimbare. UE își va schimba abordarea, va putea avea un partener de discuții în președintele moldovean și ajutoarele venite din vest vor fi mult mai consistente.

Chiar dacă președintele Dodon înregistrează lovitură după lovitură, credibilitatea lui scăzând de la zi la zi, pe măsură ce apar noi dezvăluiri, este încă în cărți pentru câștigarea președinției. Președintele pro-rus beneficiază de sprijinul celui mai important partid, PSRM, și pleacă în această luptă cu câteva avantaje majore. Are guvernul său, are puterea, are bani, poate tranzacționa funcții și, mai presus de toate, va organiza alegerile. Trebuie să fii naiv să spui că Dodon este învins. Încă are resursele pentru a câștiga. Chiar dacă înregistrările prezentate publicului l-au prezentat ca pe un om corupt, ca pe o păpușă în mâinile lui Plahotniuc, ca pe un om politic cameleonic, care astăzi își pupă aliatul și mâine îl înjunghie pe la spate, Dodon are încă un electorat dispus să închidă ochii și să îl urmeze.

 

Va fi o bătălie grea în toamnă pentru președinție.

 

Opoziția din Moldova, de la Candu, Shor, partidele unioniste și până la Năstase și Maia Sandu trebuie să mai ia în calcul un element. În cazul în care Dodon va câștiga alegerile, acesta se va întări. Întotdeauna, în orice țară, după câștigarea alegerilor de către un candidat, se înregistrează un fenomen de ”contaminare”. Partidul acelui candidat va crește și el în sondaje și va capta acel public care vrea să fie de partea câștigătorului. Fie că îl numim efect de contaminare sau efect de ”tip vagon”, acest proces se produce în primele 3 luni de la data alegerilor. În aceste condiții, cu un Dodon reîntărit după câștigarea alegerilor, cu un PSRM în vârf de formă, s-ar putea ca președintele pro-rus să își dorească organizarea alegerilor anticipate, formarea unei alte majorități parlamentare, consolidarea PSRM-ului la guvernare.

Efectele ar fi dezastroase pentru opoziția de acum din Moldova. În cazul unui eșec al Maiei Sandu la prezidențiale și pe fondul unei ”depresii” a electoratului pro-european, s-ar putea să asistăm la niște rezultate greu de imaginat la această oră.

Instalarea unui nou guvern rezultat din alegerile anticipate ar putea duce opoziția din Republica Moldova într-un haos total, fără posibilitatea de revenire și de câștigare a puterii în următorii 4-5 ani.

 

Ce ar trebuie să facă Maia Sandu și opoziția?

 

Este vital ca în perioada următoare opoziția să aibă un mesaj unitar, să lucreze împreună și să nu mai existe această ”cacofonie” de acum. Maia Sandu nu poate câștiga fără să capaciteze electoratele partidelor anti-Dodon. Orice vot pierdut, fie de la unioniști, fie de la susținătorii Pro-Moldova, înseamnă o șansă în plus pentru Dodon.

Nimeni nu spune că PAS trebuie să se iubească cu partidul lui Candu sau al lui Shor, dar fixarea unor linii comune de acțiune poate aduce doar beneficii, pe când antagonizarea electoratelor, poate aduce doar deservicii.

Cel mai important lucru, însă, pe care Maia Sandu trebuie să îl realizeze este că opoziția trebuie să preia guvernarea.

Sunt câteva argumente imbatabile, iar Sandu trebuie să lase orgoliile de o parte, să plece urechea mai puțin la sfaturile consilierilor nemți și să gândească politic.

 

1) Organizarea alegerilor de către un guvern pro-european.

În primul rând s-ar putea crea un număr mai mare de secții de votare în diaspora, în Italia, în Spania, în România, acolo unde sunt foarte mulți cetățeni care împărtășesc valorile europene.

Maia Sandu trebuie să fie rațională, să înțeleagă că așa cum arată configurația electoratului rămas în Republica Moldova, matematic ea pleacă cu șansa a doua. Fără voturile din diaspora este foarte greu să câștige. Mulți cetățeni care fac parte din electoratul Maiei Sandu au migrat către un trai mai bun. Pe ei trebuie să îi capacitezi, dar să le oferi și șansa de a vota, să le ușurezi acest proces.

În al doilea rând, având conducerea MAI, se poate stopa fenomenul de fraudare, aducerea autobuzelor din Transnistria, oferirea de bani contra vot. Republica Moldova are un sistem bine pus la punct de către Autoritatea Electorală, se poate înregistra online atât numărul votanților cât și numărarea voturilor, dar fraudele se produc până la momentul în care cetățeanul depune votul în urnă.

 

2) Schimbarea guvernării – preluarea de către partidele pro-vest – poate aduce câteva beneficii cetățenilor. Finanțarea de la UE poate veni mai repede, pot fi băgați bani în economie și cu rezultate concrete.

Dodon-Chicu ar fi opriți de la folosirea resursei administrative. Opoziția trebuie să se gândească că în octombrie, guvernul PSRM poate veni cu niște măsuri populiste, poate oferi câteva ”cadouri” electorale, care vor aduce voturi. Degeaba va țipa atunci Maia Sandu că este ”mită electorală”, cetățenii se vor bucura de orice cadou făcut de guvernare și vor considera asta un lucru util.

 

3) Schimbarea lui Chicu acum și preluarea guvernării poate însemna un sentiment de satisfacție pentru electoratul pro-vest, o mobilizare în prag de alegeri, oferirea sentimentului că ”se poate”. Este vital ca electoratul Maiei Sandu, dar și al celorlalte partide să fie mobilizat, să simtă ”că pot da lovitura de grație” în noiembrie.

 

4) Schimbarea Guvernului Chicu cu unul pro-european poate însemna deschidere din partea Vestului. Acum, din punct de vedere politic, Republica Moldova este izolată. Dodon a fost pus la colț și nu este primit de nicio cancelarie străină. La fel și Chicu. Acest lucru s-ar putea schimba odată ce în fruntea guvernului ar fi un alt lider.

Acestea sunt doar câteva argumente politice pentru care Maia Sandu ar trebui să realizeze că este în beneficiul ei preluarea guvernării de către PAS și PPDA.

Se poate găsi o formulă în care Pro-Moldova și  partidul Shor să susțină în Parlament, fără să fie capacități în Guvern, iar PAS și PPDA să împartă echitabil funcțiile și să asigure o guvernare eficientă.

Da, este un argument faptul că ar fi un guvern cu o susținere parlamentară la limită, dar în unele momente trebuie să îți asumi asta, să ai curajul să riști pentru a câștiga mai mult. Orice partid aflat la guvernare mai poate coopta parlamentari care să susțină guvernul. E mai ușor să cooptezi parlamentari să îți întărești majoritatea când ai frâiele guvernării, decât să stai în opoziție. Nu trebuie uitat că și în cadrul PSRM nu este liniște totală. Pierderea guvernării ar putea duce la fricțiuni interne, ceea ce ar însemna un mare minus pentru partidul pro rus.

Am fost critic de-a lungul vremurilor cu Andrei Năstase și cu Maia Sandu. În timpul regimului Plahotniuc, de multe ori au jucat politic execrabil. Ei nu trebui să uite greșelile făcute atunci și trebuie să le evite și să nu le mai repete.

Năstase a cedat de-a lungul vremii și a jucat corect față de Maia Sandu. Este normal ca în aceste momente, din punct de vedere politic, să fie făcută o înțelegere echitabilă între părți, pentru ca cele două partide să se simtă motivate să continue lupta. Nu există Albă ca Zăpada și nici doar alb și negru în politică. Nu există doar tehnici curate, cum nu există nici recunoștință veșnică. Tocmai de aceea, ”orice compromis” acum poate duce la câștigarea alegerilor prezidențiale și la reorientarea Republicii Moldova pe drumul spre vest. Oricum, după compromisul făcut cu Kozak, niciun alt gest politic nu va fi un compromis mai mare.

Marele pericol al ezitărilor Maiei Sandu în a participa la debarcarea guvernului Chicu și instalarea unui nou guvern asumat de Năstase sau un guvern ACUM este că va fi perceput de electoratul platformei DA, al unioniștilor și PLDM ca un act de egoism politic ce va duce la un non-combat în turul doi al prezidențialelor din partea acestora.

 

Concluzionând, luna septembrie trebuie să aducă la Chișinău un guvern pro-european care să mărească șansele Maiei Sandu de a câștiga prezidențialele și să dea Republicii Moldova o nouă perspectivă. Altfel, există riscul ca Igor Dodon să fie ajutat să mai câștige un nou mandat!

44 comentarii

  1. Personal, nu am date din surse „sigure” , pentru a face o predictie, competitia este deschisa, ce sunt sigur, este despre Dodon , ca acesta va da o lupta totala , pentru a-si mentine postul si -cred- ca nu va cruta nimic si pe nimeni…

  2. Zece elicoptere produse clandestin, descoperite în urma unor percheziții, în Republica Moldova.(…)___—-___ Sincer, sunt putin shocat , dar nu neaparat la modul negativ, pana la urma chiar incep sa cred ca medicii romani (din delegatia „pandemica”) chiar vor fi avut ceva de invatat de la cei din R. Moldova, desigur daca si ei sunt la fel de buni precum acesti ingineri( chiar daca ilegal), adica e ceva serios de capul lor daca au reusit aceasta performanta, plus-banuiesc- ca multe parti componente vin tot din R.Moldova, adica tehnologic si la nivel de mase, se pare ca se sta mai bine acolo decat in Romania, posibil sa fie din cauza unui acces mult mai facil la tehnologia ruseasca(si masinarii de productie de piese si componente), decat au romanii la cea europeana…

  3. (Moment de relax) Parisul, gunoaie, vagabonzi africani si romani,,,”____—–____Si totusi Parisul inca gazduieste cele mai multe opere de arta/kmp, din lume, depaseste Italia, unde dispersia pe orase este mai echilibrata…Asta nu inseamna ca nu cred ce spune autorul, dimpotriva(si din pacate) cred, odata chiar am spus ca “E mai frumos-orasul- Budapesta, decat Parisul”,impresie subiectiva (banuiesc, in gandirea expertilor in calatorii) si “The Last Time when I saw Paris”(parafrazand un film clasic), inainte de 2005, am stat la un hotel central -Hotel du Commerce- pe langa celebra catedrala***) unde la 85$/noapte nu aveai grup sanitar individual!!!, la acea data ca si acum, in SUA si cel mai “prapadit” motel (de 30-40$ atunci, sub 50$, acum) iti ofera orice camera cu grup sanitar individual, apa calda 24h, TV color si chiar frigider, si -ABSOLUT- aer conditionat, asa cum are toata lumea , fie la casa , fie in apartamente… De fapt chiar si in Elvetia (la data respectiva), anumite baruri, scriau cu literi MARI, afara, “Avem aer conditionat”, iar un Burger King (acelasi tip) era de 6 ori mai scump decat in US, nu mai amintesc(ca este de ras) ca pentru un plic de ketchup plateai 25centi?, aici -automat, ti se servesc cate prinde lucratorul in mana, fara sa ceri…Si inca “un totusi” : Totusi, per total, omenirea datoreaza mult si multe Frantei, ar fi foarte ingrat sa nu o spunem( *** celebra datorita locatiei si diverselor lucrari literare al caror subiect a fost, altfel alte cateva catedrale gotice, din Franta, sunt mult mai valoroase arhitectonic)…

  4. Russians grant Putin right to extend his rule until 2036 in landslide vote, initial results show.”… for Vladimir Putin to stay in power until 2036…’ That means he could remain president for 16 more years.”___—-___Inseamna ca si populatia Rusiei intelege conceptul explicat de mine de peste 20 de ani, anume ca STABILITATEA si CONTINUITATEA , LA VARF, sunt cele doua pietre esentiale in dezvoltarea unei natii, adica Monarhie, chiar daca aici avem o Monarhie nedeclarata,cu un TZAR NEACORONAT, in fapt, este…Numai talambii din Romania NU inteleg acest simlu lucru sau SE prefac a nu intelege, interesele lorde grup si individuale, permanent meschine, sunt puse inaintea celor nationale si pe termen lung…

  5. Cine stăpânește România? Pentru cine se învârt aici peste 200 de miliarde de euro?

    9 by justitiarul 1 day ago) ‘… Washington a refuzat să candideze pentru al treilea mandat de președinte. El a impus atunci o regulă nescrisă, adoptată ca lege (al XXII-lea amendament al Constituției) abia în 1947.Cu atât mai stranie mi se pare situația în care România,…”G.Washington a inteles perfect ca o natie nascuta din multietnicitate nu poate avea alt parcurs, insa nu este -deloc- valid si pentru alte natii, iata ca si Rusia intelege ca e mai bine cu un TZAR(chiar daca ) neoficializat(ca mai sus), decat cu turme de ioahnisi, etc., care se rotesc la 5 sau 10 ani, aducand cu ei adevarate legiuni de lipitori infometate, de unde spolierea permanenta a resurselor naturale si a populatiei…Pana la urma paradoxul nu este chiar nou, Imparatul Napoelon era republican convins, numai ca a trebuit sa se intoarca la Monarhie, vazand “binele” adus de republica franceza, ” bine” continuat la zi, Franta fiind una dintre tarile vestice cu cele mai multe proteste de masa, anual , plus si cel mai masiv parlament, pe care insasi Macron ar fi vrut sa-l subtieze, dar pare imposibil…

  6. „În 30 de ani s-au luat bogățiile, pădurile și acum ni se ia sufletul”(anonimus.ro) (…)___—-___De fapt rezultatul este -in realitate- cauza, tocmai pentru acest motiv a fost posibil sa se ia padurile,(bogatiile), etc., pentru ca Romania , ca natie, NU a avut suflet si nici credinta(lasam la o parte spoiala), altfel le-am fi aparat , insa toti, cu mic cu mare, am pus umarul la faramitarea si distrugerea tarii…iar aceasta in pofida exemplelor istorice( Monarhiile, cele mai bune tari, Spania, reantoarsa la Monarhie, una dintre ele, in timp ce ca republica, devenise un iad si o paria a mapamondului) si -MAI ALES- a realitatii romanesti, Romania a excelat in PERIOADA MONARHISTA, cand mai toate aspiratiile nationale s-au implinit si toate marile valori spirituale ( si chiar tehnice) s-au nascut, s-au exteriorizat si au aratat lumii intregi ca suntem si noi cineva …Dar NU acum ci la trecut, in epoca Monarhista…

  7. Armand Goșu, specialist în fostul spațiu sovietic: „Dodon este prea slab ca să poată supraviețui fără cârja rusească”(…)___—–___Este prea evident ca sa nu fie si adevarat si credibil, insa aliantele, in mod istoric dovedit, sunt cele mai de succes…Asa ca, nici macar nu-l poti blama pe Dodon ca are prieteni(aliati)…

  8. Premierul Moldovei Ioan Chicu recunoaste ca si-a luat cetatenia romana pentru ca-i „oferea multe posibilitati ca businessman”.(…)___—-___Foarte bine, asta am notat si eu (de multi ani) ca-probabil- cei mai multi cetateni din RM au luat si cetatenie romana, tocmai peentru a -si facilita miscarea in Europa si in lume, nu este nimic de blamat, in relatia sa cu statul, cetateanul are dreptul sa faca orice (legal) pentru a profita…Simplu, adevarat si chiar corect!

  9. Creşterea pensiilor cu 40% ar însemna dezastru, spune ministrul Cîțu. “10% este ce se poate face acum”
    (în Știri & Revista presei, 3 Iulie 2020)___—–____catzu a inceput sa vorbeasca chiar de o apocalipsa, incepe sa-si gaseasca scuze si retragerea din aceasta noua faza de mistificare a realitatii romanesti, sigur , aceasta criza este un lucru serios, inclusiv economic, insa el (si comp.)nu vrea sa indrepte situatia total inechitabila din Romania( desi pentru asta este platit si cu asta se lauda “inainte”), adica URIASELE DISCREPANTE ( si ne referim la stat) intre grupele de salarii si chiar la cele de pensii, tocmai pentru ca el este exponentul unor uzurpatori si vrea ca si el sa iasa la o pensie imensa, pentru care NU a contribuit decat infinit zecimal. Desigur ca si 10% marire , este o noua lovitura la buget, insa SOLUTIA stie ca exista si anume aceasta marire*** facuta cu bani RECUPERATI de la cei cu salarii si pensii imense ( la stat) si chiar de la oricine prin cele doua masuri expuse de sute de ori, MORATORIU pe pensii si salarii la stat(inclusiv DESFINTAREA totala a pensiilor speciale si recuperare retro, in contul legii ” primirea de foloase necuvenite”) si -general- introducerea TAXARII PROGRESIVE, ce poate fi mai simplu si mai echitabil decat atat? Numai criminalii nu accepta asa ceva, se fac ca nu inteleg sau ca nu au auzit niciodata de asa ceva..(*** daca s-ar proceda asa , GARANTAT ar exista fonduri si pentru mariri de 40%, insa NU la toata lumea ci la cei de la baza grilei si, in sus, cu mai putine procente, incat salariile maxime sa fie de cel mult 3 ori mai mare ca actualul salariu mediu, pensiile maxime de max.. 2,5 ori mai mare ca pensia medie actuala iar salariile si pensiile minime sa fie cel putin 75% din cele medii actuale, adica CONCENTRAREA STRANSA a acestor valori, in jurul mediei actuale…)

  10. „Arendașul” „boierului” american
    De către Cristian Pătrașcu -5 iulie, 2020-anonimus.ro)

    „…Nu e nicio surpriză că diplomația lor e plină azi, e burdușită de evrei…”___—___ Istoria si -mai ales cea recenta (sub o suta de ani)-, impun idea clara(verificabila) ca MULT MAI BINE CU un politist mondial ca USA(Anglia si Israel- ca aliati -cu adevarat- de nadejde), decat cu unul precum China, etc., iar despre noul ambasador in Romania, cred ca “atentia” acordata este precis data pentru ca acesta este de origine Evreu, adica parte din Poporul Ales, pentru ca f. multi romani ii urasc pe evrei, tocmai pentru ca Israelul ca natie (si chiar Japonia), dau dovada de o solidaritate NATIONALA de exceptie, desi -in interior- au si ei multe divergente…De aici si marele lor succes si istoric(adica de mii de ani ) cat si la zi…

  11. Premierul crede ca restructurarea aparatului bugetar va veni de la sine: „Angajati care si acum plimba hartii nu isi vor avea rostul”(…)____—-____ O alta petarda aruncata de la varf, precum mai zilele trecute , cand ihan ” batea obrazul(!!!) asa-zisei justitii, cum ca nici dupa 30 de ani , dosarul revolutiei, nu este finalizat, ca si cum in ultimii 6 ani nu ar fi avut-chiar el- timp sa se ocupe -chiar intens si personal- de acest caz national… Asa si orban, practic mesajul sau tradus, este ” nicio grija, tocati in continuare frunze la caini ca noi nu vom lua nicio masura, mai degraba asteptam sa ” se coaca”!!! adica ” de la sine”, lucru care nici
    din intamplare, nu se va realiza… Pentru ca , macar in ultimii 15 ani( sa nu zic 30) si in Romania a patruns tehnologia de birou(mai ales in administratie- adica telefaxuri, copiatoare comerciale=profesionale, deci de mare capacitate si viteza, etc.), documente, aplicatii, alte feluri de „hartii”, pretiparite (gata doar de semnat),iar un mare volum de lucru a fost preluat de notariatele particulare si firme de advocati( in numar de peste 10 MII!), nu mai amintim ca in comune si orasele mici insasi populatiile a scazut si cu un sfert, iar existenta diverselor firme este ca si inexistenta, insa (paradoxal ?-nicidecum, CI INTENTIONAT), numarul bugetarilor a crescut… Asa ca orban& comp., mai arunca cate o petarda, doar pentru decompresare psihologica si sociala a unor grupuri, in realitate ei inmultesc bugetarii, pentru ca au nevoie de ei la votari, direct, cat si pentru a-i manipula pe cel multi…

  12. Cum cumpară George Soros națiunile Europei
    (De către Anonimus – 6 iulie, 2020)”…Fără îndoială, miile de decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului se orientează tot mai mult ideologic către pozițiile lui Soros…”___—-___ asta nu inseamna ca acesti judecatori*** sunt platiti sau santajati de Soros, lucrul in sine dovedeste ca exista o suprapunere intre ideiile lui Soros(si a altor milioane de oameni, dar nenominalizati, pentru ca nu sunt celebri ca Mr. Soros), mai degraba mass-media (si interesele din spatele lor, potrivnice clor ale lui Soros) sunt cei care vor sa-l saboteze pe Mr. Soros, care -practic- este un umanist(a devenit , in timp) care a fost si f. destept si f. norocos, pentru ca a agonisit o avere imensa, pe care vrea sa o cheltuiasca in scopuri de ajutorare a societatilor umane…(*** acesti judecatori sunt platiti fantastic de bine si au multe alte bonusuri si privilegii, iar pe de alta parte nu sunt deloc tineri, pe scurt nu au niciun interes sa se lase corupti de absolut oricine, iar experienta lor le spune ca , da!, asta este situatia, Soros are dreptate in demersurile sale…)////
    -II-

    COVID-19(…,izolare, carantina, tratament…”)____—-____Indiferent ce si cum, TOATA LUMEA TREBUIE SA TREACA PRIN BOALA, exceptie daca nu cumva -intre timp- va fi formulat un vaccin efectiv…Iata -la zi- si Oxford-ul spune ce spueam eu la inceputul molimei, anume ca virusul respectiv a existat dintotdeauna(sau de f. mult timp)-adica’doar dormant- si ca a devenit mai virulent datorita unor conditii de mediu favorabile virusului, si -se pare(situatia fiind la nivel global)- ca POLUAREA si AGLOMERATIILE UMANE au declansat acest lucru.:

    “Cercetator Oxford: Covid-19 nu ar proveni din China. Noul coronavirus ar fi ramas “adormit” mult timp, pana la aparitia conditiilor favorabile.(Luni, 06 Iulie 2020, ora 16:39″..(…)///——————–///
    LevSt.
    05/04/2020 la 18:20
    Virusolog german: “Izolarea în încăperi este greșită. Aerul diluează virușii, iar soarele cu lumina UV îi ucide””…Epidemia de gripă din 2018, cu 25.000 de decese, nu a scos niciodată presa. Clinicile au avut de a face cu 60.000 de pacienți suplimentari, ceea ce nu a fost nicio problemă pentru clinici!—-___—- correct, dar cu „izolatul in casa, o greseala”, este ea gresita( cred eu), exceptand faptul daca societatea a decis sa „treaca prin foc si para”, de la bun inceput, altfel, da, statul la soare este benific si in asa caz, cu singura conditie sa ai propria gradina, larga si nu la intersectia a doua bulevarde, unde -pe fiecare minut- trec zeci sau sute de oameni(multi purtatori de virus) si multe vehicole, care imping aerul de pe strazi si in gradina ta…Sigur ca aerul dilueaza numarul de virusi, dar in marile aglomeratii tocmai asta este problema, oamenii respire acelasi aer, chiar daca stau la „distanta sociala” de 2 m, etc., iar UV distrug acesti virusi in ceva timp, nu in primele secunde(sau minute) dupa ce sunt expirati de purtator, nu mai amintim de zile fara soare, parti de strada aflate in permanenta umbra, de seri si nopti, etc. Daca o tara a optat pe sistemul izolare – carantina, este cel mai bine sa o duca la capat, adica pana la venirea deplina a verii, cand aceste virusuri vor deveni si mai putine si mai putin virulente, si o multime de persoane( care devin mai puternice) se vor ” imbolnavi” adica vor face boala chiar fara sa stie, si astfel apare imunitatea, pentru urmatorul sezon…Iar pentru orice boala , mai ales cu cauze si mechanism de producere neclare, izolarea bolnavului este cel mai bun protocol, mai degraba -prin metoda oarba- cei care-l ingrijesc, trebuie sa ia toate masurile sa nu raspandeasca boala, acel germen invizibil, de multe ori doar banuit, pana la clarificari definitive…///2- Profesor American, de epidemiologie:” Omenirea poarta acest virus de multi ani…”___—-___ absolut exact,acesta este doar un episod de recrudescenta, probabil ca aceasta s-a mai intamplat in istoria omenirii, uneori chiar a pus omenirea in genunchi sau la pozitia „restart”, dar nu exista nici internet(sa mediatizeze pana la isterizare, situatia) si nici macar -in timpurile preistorice- scrierea, prin care se transmit informatiile si peste mii si mii de ani…Altfel, situatia se va repeta, cu acest germen sau cu altul f. cunoscut sau cu unul nou, diferenta este ca omenirea a ajuns la acel grad de evolutie si cunoastere incat poate tine in frau chiar si o reala pandemie, adica ( prin final) cu zeci de milioane de morti, intr-un singur an, sau chiar intr-un singur sezon///
    LevSt.

    13/03/2020 la 12:00

    Canada: Premierul Trudeau in izolare, pentru ca sotia are coronavirus
    (Vineri, 13 Martie 2020, ora 07:52)

    Sophie Gregoire Trudeau, sotia premierului canadian, a fost testata pozitiv cu coronavirus…

    „Premierul este sanatos si nu prezinta niciun simptom …” „… si a precizat ca Sophie Gregoire Trudeau se simte bine si simptomele sale sunt „moderate”…”///2-„Italia, depasit pragul de O MIE de morti…”____—–____ nu numai aceste 2 exemple dovedesc ca respectiva „pandemie” este strans corelata cu conditiile regionale, cu rezistenta individuala si cu coabitarea stransa, de care-in asa cazuri- putem vorbi si la nivel macro, adica de natiune, Canada are o DENSITATE de doar 4 locuitori/kmp, in timp ce Italia are PESTE 200 loc/kmp, Canada -in acest sezon – are temperaturi f. reci, Italia , moderate, iar Italia sufera de o poluare inalta, fiind unul dintre cele mai vechi state industrializate, plus, sufera si de o BIOPOLUARE, Italia este permanent(tot timpul anului-si datorita climei) asaltata de turisti din toata lumea, care au venit cu virusul „la purtator”(majoritata fara simptome minime), care si-a exacerbat virulenta gasind conditiile optime de dezvoltare , plus, pasajele rapide de la o persoana la alta(datorita aglomeratiei), deasemeni a facut ca din numarul imens din cei infectati, sa fie descoperiti, surprinsi, cei cu imunitatea mai slaba, care au si facut boala, iar unii nu au rezistat…Si inca o idee, aceasta ” gripa” a fost si este f. frecventa, insa niciodata nu s-au folosit atat de multe kit-uri(teste) , pentru identificarea agentului, altfel, cei izolati(si asimptomatici) nu ar fi stiut niciodata ca au coronavirus,asa stau lucrurile si cu cei bolnavi sau decedati, de unde numerele mari, dar care si in alte gripe ( cu alt agent) ar fi fost la fel de ridicate sau chiar m
    Răspunde
    LevSt.

    14/03/2020 la 17:27

    Nu cred ca Italia trece prin ce trece pentru ca ar fi luat in bascalie amenintzarea respectiva, mai degraba cred ca a fost inevitabil, pentru ca NU a propus nimeni scenarii despre(si) acest viitor,din pacate epicentrul epidemiei europene s-a largit, a devenit parte si Spania, si nu intamplator, Spania ca si Italia, sunt TOT TIMPUL ANULUI- asaltate de milioane de straini(turisti) si astfel se produc aceste evenimente grupate, adica se creaza SUPRAAGLOMERATII foarte biocosmopolite, si pe fondul poluarii generale, se produc aceste evenimente, episoade…”

    Răspundeți

  13. Africa de Sud pregateste peste 1,5 milioane de morminte pentru potentialele victime ale pandemiei COVID-19

    Regiunea sud-africana Gauteng, unde se afla si orasele Johannesburg si Pretoria…”____—-___Desi pare exagerata aceasta cifra (sau traducerea a fost eronata), totul poate fi posibil, avand in vedere cateva lucruri, anume ca acolo este „miezul iernii”, ,totusi cu specificul ca zona sudica a tarii are o clima mediteraniana, adica precum a italiei- clima umeda si nu prea rece-( si stim ce a fost in Italia in iarna incheiata-factorul temoeratura-poluare), la acestea trebuie neaparat adaugat ca cele doua mari orase si alte cateva mai mici din regiune, insumeaza peste 15 milioane locuitori(factorul aglomeratie), si-f. important- R.S. Africana are cei mai multi infectati cu HIV(SIDA), peste 7 milioane, si -se stie- aceasta afectiune scade spre zero, raspunsul imunitar al respectivei persoane, la orice boala, cu atat mai mult cand este vorba de ceva atat de agresiv ca acest Covid-19…

  14. O mica tara din America Latina invinge coronavirusul.”… Uruguay,3, 5 mil. locuitori, sub o mie de cazuri, numai 27 morti…” ___—–____ avand in vedere suprafata (peste 170 mii kmp) , s-ar parea ca densitatea generala este favorabila in aceasta ecuatie( lupta impotriva virusului) , in realitate doar 250 mii persoane traiesc „lejer”( adica densitate f. redusa-mediul rural), pentru ca restul sunt comasati in 17 orase cu peste 25 mii locuitori(pana la 500 mii) si -bineanteles, capitala, unde sunt comasati peste 1, 3 milioane loc….Si luand in considerare vecinatatea cu Brazilia(cel mai mare focar, din America de Sud), se poate spune ca succesul acestei tari, deriva din doua lucruri majore, un plan al autoritatilor bine gandit si bine aplicat, dublat de , 2) educatia maselor , care nu au fost obligate sa se autoizoleze( etc.), au inteles necesitatea si au facut-o singuri, fara impuneri, amenzi, arestari, etc. De ce ? pentru ca sunt o natie de atei, inteleg materialismul lumii si al universului, nu se agata de baliverne, astfel ca per total, pastrand proportiile, Uruguay sta mai bine ca Romania de 6-7 ori, economia lor functioneaza, scolile sunt deschise si… este si singura tara din America Latina, care nu are interdictie de a intra in Europa…Si cu toate acestea , autoritatile nu se imbata cu apa rece, sunt f. precaute si se gandesc-si fac planuri- ca mai pot exista si alte valuri de infectie…

  15. Miracolul Polonez(anonimus.ro)“…Biserica Catolică a jucat mereu un rol-cheie în societatea poloneză…”___—-___ nu ar fi deloc corect sa nu admitem acest adevar, asa cum am zis de multe ori , catolicismul( cu toate nenorocirile lor) au avut si o fateta pozitiva, inca una f. mare, practic catolicismul este creatorul lumii vestice si -in extensie- chiar al intregii lumi, raportat le partea tehnologica, marile descoperiri, inventii, etc. apartin vestului si catolicismului, chiar daca unele persoane s-au dezis de religie, totusi instructia lor de baza a fost facuta la scolile catolice(***)…Si prin aceasta prisma- alaturi de biserica , un alt element este educatia, care-in acest caz- converge tot spre biserica catolica, Polonia are (inca f. activa)una dintre cele mai vechi universitati din lume(Cracovia-1364) unde s-au instruit multe personalitati( inclusiv Nicolaus Copernicus)…Si pe aceste motive, am zis de multe ori ca , daca romanii simt neaparat ca trebuie sa se inchine la ceva, ar face mai bine sa se treaca la catolicism, astia macar stiu sa faca bani si pentru ei si pentru populatie, plus ca mai toata arta vestica de varf, este opera si munca lor, adica stiu sa creeze si utilul si frumosul…Mai mult, raman la idea ca -undeva in timp- un Papa, va declara ca de fapt D-zeu NU exista , iar masele vor aproba idea si miscarea sociala care va urma…Au trecut 11 ani de cand am formulat aceasta idee, intr-un articol (“Biserica Catolica si Extraterestrii”), inca nu s-a intamplat, insa nu exista alta cale, chiar daca vor mai trece ani…(*** ar fi si inutil, dar mai ales deplorabil, sa faca o paralela intre catolicism si ortodocsism, in special cel romanesc…)

  16. -cont-

    Max Weber, unul dintre sociologii(filozof, etc.) pe care nu poti sa-l contrazici, insa , sa nu uitam, protestantii sunt -la origine- catolici, dintre care s-au extras singuri si au facut unele modificari in “noua” lor teologie, dar care -probabil- la un anumit ton al alamurilor, s-ar strange din nou sub ordinea papala…Mai mult, multi protestanti au fugit din Europa-in “noile teritorii”, USA- chiar datorita prigoanei catolice, insa acestia i-au ajuns din urma, chiar si numeric, catolicii au trecut de 71 milioane(!!!) si -diferenta- ei sunt monolit, protestantii sunt ceva mai multi, dar segregati in multe biserici…Iar la nivel de conjunctura cu politica, catolicii sunt cei care tin anuala congregatie cu capii politicii americane, iar presedintii a mai toate statele crestine, se inghesuie sa-l viziteze pe Papa…Si -in continuare- si crestinismul(deci si catolicismul) si islamismul sunt doar doua subproduse ale iudaismului, deasemeni savarsite mai mult prin autoextractie, si -realitatea este consemnata istoric- catolicismul a reprezentat sute de ani terorismul european cat si mondial, islamul pastreaza acelasi model, dar la distanta-in timp- cuvenita, asa cum si aparitia sa a fost defazata cu ceva sase sute ani… Cat despre “jaf”, nu este nici-un secret, numai ca asa s-a construit intreaga lume, prin emigrari si impunerea celui mai puternic, deobicei a nou-venitilor, care tocmai pentru asta si plecau ” de acasa”, fie din disperare (Si- in consecinta- aveau o determinare totala) , fie pentru ca stadiul lor de dezvoltare(in special statusul razboinic, arme, strategii, etc.) era mai superior si-din nou- aveau confidenta ca vor invinge…Situatia -pe natii, triburi, etc.- este f. bine reprezentata chiar la zi si la nivel de grup(ideologic si/sau de alte interese), de clan, de familie si chiar la nivel individual, cu cosmetizarile inerente aduse de evolutie, insa radacina se regaseste tot in animalism,anume dorinta de stocare(de hrana, alte bunuri-pt. om) si de dominare a semenilor si altor specii, perfect atinsa de om, mai mult, omenirea este in cautarea de noi corpuri ceresti unde poate sa existe biosfera (poate chiar cu fiinte inteligente), tocmai pentru a ne impune noi si a jefui resursele lor, lucru care se poate intampla si invers, adica extraterestrii sa ne gaseasca pe noi pentru aceleasi lucruri, daca nu cumva chiar ca intr-un serial din “Twilight Zone”, in care extraterestrii (veniti pe pamant) ofereau excursii pe planeta lor, doar pentru a-i ingrasa pe oameni si a-i manca…///

    toate religiile -ajunse la faza de transmitere neorala, deci prin graphic: scris si arta desenului,picturii, sculpturii,etc.- adica SCRISE, sunt scrise de indivizi f. inteligenti si -automat- poarta in ele anumite coduri, uneori interpretate in multiple forme, dar ma indoiesc ca scopul lor este cel de salvare a umanitatii, scopul lor a fost si este f. egoistic, chiar daca unele s-au detasat prin anumite filozofii mai aparte(budism, Hinduism), iar la zi (si destul de tanara) religia Baha’i Faith, o religie a pacii si unificarii mondiale ( deci a globalizarii?) ca premisa a prosperitatii universale, o religie cu nici 200 ani vechime, aparuta in Iran dar niciodata admisa acolo(dimpotriva), si care si-a gasit adapost IN IZRAEL( acolo au cartierul general) , cu cateva milioane (6-7) de adepti, in mai toata lumea. Iar faptul ca Izraelul este pilotul si pilonul lor, dovedeste ca iudaismul este o religie a tolerantei, iar Dumnezeul lor le-a raspaltit cu generozitate credinta lor, practic Izraelul este cea mai buna tara( si economic) din regiune si-in acelasitimp- partas la conducerea lumii…Concret, natia izraielita a reconstruit Chivotul Legamantului la o alta scara, asa cum spuneam intr-un articol mai vechi, Chivotul Legamantului(unde erau purtate Tablele cu Cele Zece porunci si Toiagul lui Moise) era o cutie, o lada care putea fi purtata de 4-6 persoane, iar aceasta avea extrem de importanta functie si capacitate de a produce hrana , pentru ei, prigonitii si cautatorii prin desert….Acest Chivot nu ere altceva decat o mica(micro) centrala atomoelectrica( direct termo electrica, cu semiconductori), extrem de sofisticata(mai ales datorita miniaturizarii), dublata de o fabrica de “hrana”, care procesa -DIRECT DIN ELEMENTELE NATIVE DIN AER- aminoacizi si apoi forme mai concrete de hrana…Iar acest lucru se urmareste cam in toata lumea, producerea de carne “crescuta” dar mai ales -complet- sintetica, iar -specific- in desertul izraelian, ei au dezvoltat sere f. productive , care nu au nevoie de irigatie, recuperand (si folosind apa din ), umiditatea atmosferica, desi acolo UR este permanent sub 30%…Iar aceasta , tocmai pentru ca “Dumnezeul lui Abraham” (al izraelului), este de fapt o entitate extraterestra( mult mi avansata ca pamantenii), care monitoriza (chiar daca doar periodic sau doar accidental), omenirea si care a observat la tribul(clanul) lui Abraham ca acestia aveau anumite ‘randuieli” care faceau sens si le faceau existenta mai usoara si atunci au hotarat ca acestia sa fie Poporul Ales, motiv pentru care le-au dau sugestii si indicatii, in mai toate domeniile, de unde “Izrael a ajuns cap si nu coada”…
    PS -in comentariul de mai sus, vorbeam de o autoextractie, in realitate islamul nu s-a format asa ci -dimpotriva- prin rejectie, Profetul lor a dorit alipirea casei sale la regulile iudeilor, si fiind refuzat, el si acolitii au format o legiune a violentei , initial impotriva iudeilor, dar nu s-au retinut nici de a ataca si talhari si pe proprii conationali, iar in timp, a rezultat islamul…

  17. OMS: Focarele de coronavirus se răspândesc precum un ”incendiu forestier”. Trebuie să luam în calcul măsurile de izolare(…)___—-___cand am scris despre situatie, de multe ori am pus cuvantul „pandemie” intre ghilimele, cu sensul ca inca nu era chiar o pandemie, dupa toate canoanele, adica si difuziune geografica planetara cat si numar mare de imbolnaviri severe si -mai ales- decese…cateva zile in urma, insa acest numar(decese) a trecut de 0,5 milion, iar zonele neinfectate sunt mici insule sau enclave continentale, care insa pot fi „lovite” oricand, pentru ca virusul nu tine cont de bornele de frontiera, si foloseste ca si taxi, orice, animale salbatice, ape, dar -mai ales- vantul si -desigur- chiar unii oameni, care circula aiurea, fie ca nu cred in existenta acestui agent fie ca nu le pasa,etc. Situatia a devenit grava, motiv pentru care in 8 Jiulie am trimis o scrisoare catre OMS, in care ceream interventia hotarata, si anume SINCRONIZAREA PLANETARA a interventiei, o formul de 3/3/3, adica o DEZINFECTIE PLANETARA, adica 15 zile absolut toata planeta sta acasa( exceptiile de rigoare, spitale, politie, energie, etc.), in primele 3 zile armata si garzile civile, dezinfecteaza si cea mai izolata rezidenta din varf de munte, se asteapta 3 zile(timp in care se recolteaza probe, precum si inainte de inceperea dezinfectiei), alte 3 zile de dezinfecti cu 3 zile astepatre si ultimele 3 zile de dezinfectie, si -garantat, toate probele finale (din aer, apa, sol, suprafete, animale de companie, nasul oamenilor, etc.) vor demonstra eficienta dezinfectiilor, si de aici, se trece la o deschidere DAR tot cu precautie( masti, distanta, sanitatie speciala de grup si individuala), iar unde apare un singur caz, repetarea actiunii, local sau regional…NUMAI TOATA PLANETA pusa in linie , in aceasta actiune, va da rezultate, altfel totul este doar impingerea zonelor infectate dintr-o parte in alta, cu reveniri periodice in mai toate locurile… Cum am zis, am trimis acea scrisoare la OMS la 4 adrese, chaib@who.int, harism@who.int, jasarevict@who.int si lindmeierch@who.int, am primir raspuns numai de la ultimul…Sa speram ca sugestia mea va fi analizata, cred ca actiunea este singura-la zi- care poate salva situatia…

  18. revenind la subiectul fierbinte al zilei( aproape garantat, al anului!) este evident ca -din pacate- faza pe tari a trecut, este nevoie de o actiune PLANETARA:
    OMS: Focarele de coronavirus se răspândesc precum un ”incendiu forestier”. Trebuie să luam în calcul măsurile de izolare(…)___—-___cand am scris despre situatie, de multe ori am pus cuvantul “pandemie” intre ghilimele, cu sensul ca inca nu era chiar o pandemie, dupa toate canoanele, adica si difuziune geografica planetara cat si numar mare de imbolnaviri severe si -mai ales- decese…cateva zile in urma, insa acest numar(decese) a trecut de 0,5 milion, iar zonele neinfectate sunt mici insule sau enclave continentale, care insa pot fi “lovite” oricand, pentru ca virusul nu tine cont de bornele de frontiera, si foloseste ca si taxi, orice, animale salbatice, ape, dar -mai ales- vantul si -desigur- chiar unii oameni, care circula aiurea, fie ca nu cred in existenta acestui agent fie ca nu le pasa,etc. Situatia a devenit grava, motiv pentru care in 8 Jiulie am trimis o scrisoare catre OMS, in care ceream interventia hotarata, si anume SINCRONIZAREA PLANETARA a interventiei, o formul de 3/3/3, adica o DEZINFECTIE PLANETARA, adica 15 zile absolut toata planeta sta acasa( exceptiile de rigoare, spitale, politie, energie, etc.), in primele 3 zile armata si garzile civile, dezinfecteaza si cea mai izolata rezidenta din varf de munte, se asteapta 3 zile(timp in care se recolteaza probe, precum si inainte de inceperea dezinfectiei), alte 3 zile de dezinfecti cu 3 zile astepatre si ultimele 3 zile de dezinfectie, si -garantat, toate probele finale (din aer, apa, sol, suprafete, animale de companie, nasul oamenilor, etc.) vor demonstra eficienta dezinfectiilor, si de aici, se trece la o deschidere DAR tot cu precautie( masti, distanta, sanitatie speciala de grup si individuala), iar unde apare un singur caz, repetarea actiunii, local sau regional…NUMAI TOATA PLANETA pusa in linie , in aceasta actiune, va da rezultate, altfel totul este doar impingerea zonelor infectate dintr-o parte in alta, cu reveniri periodice in mai toate locurile… Cum am zis, am trimis acea scrisoare la OMS la 4 adrese, chaib@who.int, harism@who.int, jasarevict@who.int si lindmeierch@who.int, am primir raspuns numai de la ultimul…Sa speram ca sugestia mea va fi analizata, cred ca actiunea este singura-la zi- care poate salva situatia…

  19. „Așa arată un stat polițienesc”
    ( Anonimus -14 iulie, 2020)

    Fostul judecător al Curții Supreme de Justiție, lordul Jonathan Sumption,:
    “…să ne distrugem economia pentru o perioadă nedeterminată,..”____—–____desi boala aceasta poate -chiar- omora milioane, TOTUSI pe orice termen, economia este mult mai importanta(suna cinic, dar este realistic), si asta am spus de “n” ori, colapsul sau sincopele economice, vor declansa multe alte probleme, unele tot de natura medicala, care in final, vor creste si numarul de decese(aparent , prin covid) , insa in realitate din multe alte cauze induse de scaderea economica, mai ales in tarile care traiesc prin imprumuturi si inca imprumuturi folosite pentru a cumpara produse de baza(hrana) tot de la cei de unde s-au imprumutat banii…Exact cazul Romaniei…Tara unde majoritatea populatiei castiga(muncind) nici jumatate din salariul mediu al celor din respectivele tari,dar unde cel mult 0,1% din populatie(conducerea centrala, regionala si clientela=nici macar cateva zeci de mii/tara) castiga -oficial- slarii asemanatoare sefilor din occident, insa cu multe alte bonificatii extra, care acolo nu exista…///
    -II-Este evident -din pacate-ca faza pe tari a trecutsi este nevoie de o actiune PLANETARA:
    OMS: Focarele de coronavirus se răspândesc precum un ”incendiu forestier”. Trebuie să luam în calcul măsurile de izolare(…)___—-___cand am scris despre situatie, de multe ori am pus cuvantul “pandemie” intre ghilimele, cu sensul ca inca nu era chiar o pandemie, dupa toate canoanele, adica si difuziune geografica planetara cat si numar mare de imbolnaviri severe si -mai ales- decese…cateva zile in urma, insa acest numar(decese) a trecut de 0,5 milion, iar zonele neinfectate sunt mici insule sau enclave continentale, care insa pot fi “lovite” oricand, pentru ca virusul nu tine cont de bornele de frontiera, si foloseste ca si taxi, orice, animale salbatice, ape, dar -mai ales- vantul si -desigur- chiar unii oameni, care circula aiurea, fie ca nu cred in existenta acestui agent fie ca nu le pasa,etc. Situatia a devenit grava, motiv pentru care in 8 Jiulie am trimis o scrisoare catre OMS, in care ceream interventia hotarata, si anume SINCRONIZAREA PLANETARA a interventiei, o formul de 3/3/3, adica o DEZINFECTIE PLANETARA, adica 15 zile absolut toata planeta sta acasa( exceptiile de rigoare, spitale, politie, energie, etc.), in primele 3 zile armata si garzile civile, dezinfecteaza si cea mai izolata rezidenta din varf de munte, se asteapta 3 zile(timp in care se recolteaza probe, precum si inainte de inceperea dezinfectiei), alte 3 zile de dezinfecti cu 3 zile astepatre si ultimele 3 zile de dezinfectie, si -garantat, toate probele finale (din aer, apa, sol, suprafete, animale de companie, nasul oamenilor, etc.) vor demonstra eficienta dezinfectiilor, si de aici, se trece la o deschidere DAR tot cu precautie( masti, distanta, sanitatie speciala de grup si individuala), iar unde apare un singur caz, repetarea actiunii, local sau regional…NUMAI TOATA PLANETA pusa in linie , in aceasta actiune, va da rezultate, altfel totul este doar impingerea zonelor infectate dintr-o parte in alta, cu reveniri periodice in mai toate locurile… Cum am zis, am trimis acea scrisoare la OMS la 4 adrese, chaib@who.int, harism@who.int, jasarevict@who.int si lindmeierch@who.int, am primir raspuns numai de la ultimul…Sa speram ca sugestia mea va fi analizata, cred ca actiunea este singura-la zi- care poate salva situatia…

  20. Când devine libera exprimare ofensă?
    În America, o controversă aprinsă s-a născut în jurul unei scrisori deschise publicate de revista Harper’s și semnate de 150 de scriitori, artiști, jurnaliști, universitari.
    (Cristian Campeanu-14.07.2020)
    „…Pe temeiul acestei definiții, de exemplu, persoanele de origine indiană și (sud)asiatică sunt considerate mai degrabă albe datorită nivelului înalt de succes profesional al acestor grupuri etnice care au fost trecute la categoria „privilegiaților”. Evreii sunt, la rândul lor, privilegiați, deci albi…___—-___Si, totusi, daca facem abstractie de „definitie”(care este o impresie formulata dintr-un anume unghi), aceasta trebuie sa fie singura segregare si discriminare a oamenilor, VALOAREA INDIVIDUALA, in special intr-o societate unde nu se face gargara si demagogie cu conceptul de „egalitate”, dar se munceste in a-l implementa pe cel de ” echitate” si egalitate LA oportunitati, de aici fiecare individ poate sa-si aleaga rolul si scara in societate, asa cum sunt chiar f. multi afro-americani, milionari, multi milionari si chiar miliardari, pe scurt , o aristocratie de culoare, nu tocmai ingusta…///
    -II-
    „Așa arată un stat polițienesc” ( Anonimus -14 iulie, 2020) Fostul judecător al Curții Supreme de Justiție, lordul Jonathan Sumption,”…isterie colectiva…”“…să ne distrugem economia pentru o perioadă nedeterminată,..”____—–____desi boala aceasta poate -chiar- omora milioane, TOTUSI pe orice termen, economia este mult mai importanta(suna cinic, dar este realistic), si asta am spus de “n” ori, colapsul sau sincopele economice, vor declansa multe alte probleme, unele tot de natura medicala, care in final, vor creste si numarul de decese(aparent , prin covid) , insa in realitate din multe alte cauze induse de scaderea economica, mai ales in tarile care traiesc prin imprumuturi si inca imprumuturi folosite pentru a cumpara produse de baza(hrana) tot de la cei de unde s-au imprumutat banii…Exact cazul Romaniei…Tara unde majoritatea populatiei castiga(muncind) nici jumatate din salariul mediu al celor din respectivele tari,dar unde cel mult 0,1% din populatie(conducerea centrala, regionala si clientela=nici macar cateva zeci de mii/tara) castiga -oficial- salarii asemanatoare sefilor din occident, insa cu multe alte bonificatii extra, care acolo nu exista…///
    -2-Este evident -din pacate- ca faza pe tari a trecut si este nevoie de o actiune PLANETARA: OMS: Focarele de coronavirus se răspândesc precum un ”incendiu forestier”. Trebuie să luam în calcul măsurile de izolare(…)___—-___cand am scris despre situatie, de multe ori am pus cuvantul “pandemie” intre ghilimele, cu sensul ca inca nu era chiar o pandemie, dupa toate canoanele, adica si difuziune geografica planetara cat si numar mare de imbolnaviri severe si -mai ales- decese…cateva zile in urma, insa acest numar(decese) a trecut de 0,5 milion, iar zonele neinfectate sunt mici insule sau enclave continentale, care insa pot fi “lovite” oricand, pentru ca virusul nu tine cont de bornele de frontiera, si foloseste ca si taxi, orice, animale salbatice, ape, dar -mai ales- vantul si -desigur- chiar unii oameni, care circula aiurea, fie ca nu cred in existenta acestui agent fie ca nu le pasa,etc. Situatia a devenit grava, motiv pentru care in 8 Jiulie am trimis o scrisoare catre OMS, in care ceream interventia hotarata, si anume SINCRONIZAREA PLANETARA a interventiei, o formul de 3/3/3, adica o DEZINFECTIE PLANETARA, adica 15 zile absolut toata planeta sta acasa( exceptiile de rigoare, spitale, politie, energie, etc.), in primele 3 zile armata si garzile civile, dezinfecteaza si cea mai izolata rezidenta din varf de munte, se asteapta 3 zile(timp in care se recolteaza probe, precum si inainte de inceperea dezinfectiei), alte 3 zile de dezinfecti cu 3 zile astepatre si ultimele 3 zile de dezinfectie, si -garantat, toate probele finale (din aer, apa, sol, suprafete, animale de companie, nasul oamenilor, etc.) vor demonstra eficienta dezinfectiilor, si de aici, se trece la o deschidere DAR tot cu precautie( masti, distanta, sanitatie speciala de grup si individuala), iar unde apare un singur caz, repetarea actiunii, local sau regional…NUMAI TOATA PLANETA pusa in linie , in aceasta actiune, va da rezultate, altfel totul este doar impingerea zonelor infectate dintr-o parte in alta, cu reveniri periodice in mai toate locurile… Cum am zis, am trimis acea scrisoare la OMS la 4 adrese, chaib@who.int, harism@who.int, jasarevict@who.int si lindmeierch@who.int, am primir raspuns numai de la ultimul…Sa speram ca sugestia mea va fi analizata, cred ca actiunea este singura-la zi- care poate salva situatia…

  21. „Așa arată un stat polițienesc”
    ( Anonimus -14 iulie, 2020)

    Fostul judecător al Curții Supreme de Justiție, lordul Jonathan Sumption,: “…să ne distrugem economia pentru o perioadă nedeterminată,..”____—–____desi boala aceasta poate -chiar- omora milioane, TOTUSI pe orice termen, economia este mult mai importanta(suna cinic, dar este realistic), si asta am spus de “n” ori, colapsul sau sincopele economice, vor declansa multe alte probleme, unele tot de natura medicala, care in final, vor creste si numarul de decese(aparent , prin covid) , insa in realitate din multe alte cauze induse de scaderea economica, mai ales in tarile care traiesc prin imprumuturi si inca imprumuturi folosite pentru a cumpara produse de baza(hrana) tot de la cei de unde s-au imprumutat banii…Exact cazul Romaniei…Tara unde majoritatea populatiei castiga(muncind) nici jumatate din salariul mediu al celor din respectivele tari,dar unde cel mult 0,1% din populatie(conducerea centrala, regionala si clientela=nici macar cateva zeci de mii/tara) castiga -oficial- slarii asemanatoare sefilor din occident, insa cu multe alte bonificatii extra, care acolo nu exista…

    -II-
    “Fost consilier al lui Iliescu, judecatorul CCR Marian Enache are venituri de 890.946 de lei pe an”(…)///
    2-Valer Dorneanu castiga lunar 16.000 de euro, din salarii si pensii. Aproape cat seful Curtii Supreme din SUA(…)—–___—– exact ce spuneam in comentariul de mai sus, numai ca acest dornean (si multi altii, ca el sau din alte departamente) castiga mult mai mult, pentru ca ei isi trag “vizite de lucru” , prin diverse tari, unde-si aduc si “secretara” cu ei, ba chiar un intreg alai “tehnic”( deobicei de pupincuristi), asa ca o functie de acelasi nivel din Romania( raportat la occident) consuma fonduri de 3-4-5 ori mai mult, si asta la modul contabilizat, insa in SUA( si occident) oricine este prins ca manipuleaza fonduri de stat in scopuri personale sau de grup, primeste ZECI de ani de puscarie, in Romania nici pomeneala sa porneasca cineva vreo actiune de urmarire penala, iar daca( ca exceptie) respectivul bandit( daca nu este salvat de “imunitatea” functiei) va primi cativa ani de inchisoare, si nu va executa nici jumatate, pentru ca “scrie carti”…

  22. Pandemia in Romania: reguli,(…)___—-___A devenit evident ca-din pacate- faza pe tari a trecut si este stringenta nevoie de o actiune PLANETARA:
    „OMS: Focarele de coronavirus se răspândesc precum un ”incendiu forestier”. Trebuie să luam în calcul măsurile de izolare(…)___—-___cand am scris despre situatie, de multe ori am pus cuvantul “pandemie” intre ghilimele, cu sensul ca inca nu era chiar o pandemie, dupa toate canoanele, adica si difuziune geografica planetara cat si numar mare de imbolnaviri severe si -mai ales- decese…cateva zile in urma, insa acest numar(decese) a trecut de 0,5 milion, iar zonele neinfectate sunt mici insule sau enclave continentale, care insa pot fi “lovite” oricand, pentru ca virusul nu tine cont de bornele de frontiera, si foloseste ca si taxi, orice, animale salbatice, ape, dar -mai ales- vantul si -desigur- chiar unii oameni, care circula aiurea, fie ca nu cred in existenta acestui agent fie ca nu le pasa,etc. Situatia a devenit grava, motiv pentru care in 8 Jiulie am trimis o scrisoare catre OMS, in care ceream interventia hotarata, si anume SINCRONIZAREA PLANETARA a interventiei, o formul de 3/3/3, adica o DEZINFECTIE PLANETARA, adica 15 zile absolut toata planeta sta acasa( exceptiile de rigoare, spitale, politie, energie, etc.), in primele 3 zile armata si garzile civile, dezinfecteaza si cea mai izolata rezidenta din varf de munte, se asteapta 3 zile(timp in care se recolteaza probe, precum si inainte de inceperea dezinfectiei), alte 3 zile de dezinfecti cu 3 zile astepatre si ultimele 3 zile de dezinfectie, si -garantat, toate probele finale (din aer, apa, sol, suprafete, animale de companie, nasul oamenilor, etc.) vor demonstra eficienta dezinfectiilor, si de aici, se trece la o deschidere DAR tot cu precautie( masti, distanta, sanitatie speciala de grup si individuala), iar unde apare un singur caz, repetarea actiunii, local sau regional…NUMAI TOATA PLANETA pusa in linie , in aceasta actiune, va da rezultate, altfel totul este doar impingerea zonelor infectate dintr-o parte in alta, cu reveniri periodice in mai toate locurile… Cum am zis, am trimis acea scrisoare la OMS la 4 adrese, chaib@who.int, harism@who.int, jasarevict@who.int si lindmeierch@who.int, am primir raspuns numai de la ultimul…Sa speram ca sugestia mea va fi analizata, cred ca actiunea este singura-la zi- care poate salva situatia…

  23. Doar câteva mici indicii ale supravegherii
    (De Cristian Pătrașcu -23 iunie, 2020).”…internet…. memoria accesarilor….”___—-___
    In cartea mea din 1993-1994(la pag .72) spuneam clar ca, ” Totodata, cel putin un sfert din populatia globului are biografia bagata intr-un computer, iar despre zeci de mii de persoane importante(intr-un fel sau altul)aceste computere iti dau instantaneu , dade despre cele mai mici amanunte din viata acelei persoane”…Iar asta era acum aprox. 30 ani, la zi , cifra trebuie sa fie de peste 75% din intreaga populatie majora, si nu ca- expres si curent- asculta cineva toate telefoanele,etc., insa TOATE CONVORBIRILE raman stocate in baza de date, pentru 6-12 luni( sau pentru totdeauna) , depinde de interesul in persoana respectiva si lista pe care este pus, iar daca in perioada respectiva se intampla ceva corelat cu acea persoana, se verifica toate convorbirile inregistrate…Si fiind convins de aceasta, de peste 17 ani( cred) nu mi-am schimbat adresa e-mail(si nici chiar parola, decat la insistentele provider-ului), pentru ca nu vrea sa stau toata ziua sa compun noi parole, etc.( si sa devin chiar paranoic***), daca cei interesati pot sparge conturile la mari banci sau chiar la politiile secrete, este evident cam ce si cum, cu populatiaa obisnuita, care -cumva- intra in vizorul cuiva, persoana sau organizatie…Tocmai pentru asta, din cand in cand ma delectez cu hit-ul “Somebody’s Watching Me
    (by Rockwell)
    Who’s watching
    Tell me who’s watching
    Who’s watching me
    I’m just an average man with an average life
    I work from 9 to 5, hey hell, I pay the price
    All I want is to be left alone, in my average home
    But why do I always feel
    Like I’m in the Twilight Zone?…”
    (*** marele secret-care acum nu mai este secret- este sa fii permanent pozitiv-in cuget si fapte- si -astfel- “nu te doare capul”-cum se zice!)

  24. Summitul UE: Olanda a blocat negocierile din prima zi a reuniunii Consiliului European la Bruxelles.(…)—-___—–Asta imi confirma (mie) ca mai vechea mea teorie este valida, anume ca pe langa Brexit vor mai urma si alte iesiri din UE, si -cum ziceam- Olanda ar fi cap de afis, prin acest gest se incearca declansarea unei situatii care sa permita( si in ochii populatiei olandeze) marea miscare…O alta predictie a fost despre Italia, timpul este inainte, oricum, disolutia uniunii (daca!) va fi un real dezastru pentru Romania…
    -II-

    “Blue Air(Oradea press): La fel ca Amsterdam, care este o destinație pe care ne-o dorim de mult,…”___—___Excelenta strategie, Amsterdam si (chiar mai mult) Londra, trebuie sa fie puncte consolidate si perpetuee, in orice fel de comunicare si transport, in special (ca mai jos) daca si Olanda iese din UE, ca si Anglia vor ramane aliate NATO, adica -alaturi de Canada- aliatele sigure ale USA,cu economia si forta militara, cele mai puternice ale lumii, China (care aspira la locul I) va suferi serioase minicolapsuri…Si -cred- ca si Polonia si Italia s-ar misca f. repede, dupa eventuala iesire si a Olandei, din UE…

    -III-“…Noul nationalism romanesc…(anonimus.ro): “…O anumită Oană spunea că omenirea se va salva atunci când oamenii vor renunţa de bunăvoie la proprietate…”__—___ tot respectful pentru aceasta Oana, pentru ca a avut curajul sa emita o asa imensa absurditate, in primul rand “renuntarea la proprietate”, dar in contul carei entitati, a statului?! Istoria demonstreaza clar ce inseamna ca statul sa fie proprietar general…Mai mult si mai important, situatia este total “pe dos”, omenirea va gasi pacea (se va salva, etc.) exact cand fiecare individ trecut de o anume varsta(16 ani) va detine -legal si garantat, inclusiv FARA dreptul de a o vinde- o proprietate ADUCATOARE DE VENIT, pentru ca numai siguranta economica ii va da si libertate si putere in a-si exprima vointa oriunde si oricum, in special prin votare, adica nu mai poate fi cumparat….Cateva tari au ajuns f. aproape de acest deziderat, chiar daca prin procedeul REDISTRIBUIRII bogatiei generale(Norvegia, caz de studiu, tara unde sa si vrei , NU POTI FI SARAC!), insa pentru Romania, nu prea mai este ce sa redistribui( eventual saracia), lucrurile se vor normaliza (pentru prima data, in istorie) prin cateva actiuni simple si extreme de morale si chiar legale, avand in vedere ca majoritatea legilor discriminatorii sunt-desigur”legale”- date insa de marii profitori, si pastrand paralela, pentru ca au fost legale si comunismul si ceausismul au fost bune, asa si apartheid-ul si chiar sclavagismul…Concret, Romania trebuie sa DISTRUGA PARAZITISMUL INSTITUTIONALIZAT, adica REDUCEREA parlamentului la max. o suta membri, a judetelor la max. zece, reducerea aparatului administrativ cu cel putin 25%, reducerea efectivelor armatei cu minim 75%, introducerea imediata a unui MORATORIU pe pensii si salarii(la stat), reducerea numarului de ambasade si consulate, desfintarea “fundatiilor” fantoma si cu dedicatii, reducerea academiei romane la max. 30 membri, scoaterea popimii de la plati bugetare, si alte asemenea masuri, alaturi de NATIONALIZAREA pamantului si redistribuirea acestui munte de AUR verde, cate-aprox.- un ha/cap loc trecut de 16 ani, (statul trebuie sa retina un 20% din arabil-pentru situatii de urgenta si strategice- cat si proprietatea totala a apelor si padurilor care -in timp vor deveni stringent DE IMPORTANTA SI STRATEGIE NATIONALA-), si cine vrea sa-l exploateze direct, este ok, cine nu, va primi profitul adus, dupa scaderea cheltuielor facute de o agentie specializata in exploatari agricole…Mai simplu si mai correct de atat, nu prea cred ca se poate…Dar numai daca se si VREA…

  25. E sfarsitul civilizatiei occidentale, din care si noi facem parte.(anonimus.ro)(…)___—__In 1848 adventistii (de ziua a saptea?) americani, pentru o zi anume(nu importa , care) si-au parasit slujbele si indeletnicirile, s-au imbracat -total- in alb si au asteptat Apocalipsa(sau” a doua venire a lui Hristos ?-la fel, nu conteaza)”, care -evident nu s-a intamplat…Ceva mai tarziu, cred ca Martorii lui Jehova, au prezis ca anul 1918 va fi cel al sfarsitului lumii, iarasi nu a fost…Mai peste tot in lume, mai ales dupa 1900, se vorbea ca anul 2000 este cel cu “marele necaz”(Apocalipsa), nici acesta nu a fost, iar noua( si probabil si in celelalte tari comuniste), inca din anii din fasa, ni se spunea ca societatea occidentala este putreda si pe marginea prapastiei, etc., etcetera…Si asta a fost si este fals, de fapt -pentru noi- aceasta societate s-a dovedit a fi butoiul cu miere, iar ei erau in trecere pe langa prapastie, uitandu-se la noi, cum ne zbatem in noroiu de pe fund…

  26. Parlamentul din Republica Moldova voteaza luni motiunea de cenzura impotriva guvernului pro-rus.(…)___—___Intrebarea este veche si simpla:Va trece sau nu va trece?!

  27. Mike Pompeo invita comunitatea internationala la crearea unei coalitii antichineze
    Aflat in vizita la Londra, secretarul de stat american Mike Pompeo a invitat marti comunitatea internationala la construirea unei coalitii mondiale pentru a contracara „amenintarea” reprezentata de China…”____—-____Total de acord, dar situatia este mult mai complicata si ampla, asa cum am mai zis de cateva ori, ONU trebuie sa impuna un EUGENISM preventiv,bazat pe VOLUNTARIAT si RECOMPENSA monetara(+),pentru ca orice natie extrem de numeroasa, reprezinta- chiar prin simplul numar- o amenintare pentru vecini si mapamond, mai ales in cazul unei situatii nationale/interne catastrofale, care ar obliga la emigrare imediata a cateva SUTE DE MILIOANE de persoane…In general, am sugerat ca nicio natie/tara sa nu fie mai mare de 500 MILIOANE cetateni, in acest fel se pot contrabalansa aceste potentiale pericole de mare instabilitate mondiala…///
    -II-
    Cercetatori britanici: Pandemia COVID-19 va continua multi ani si un vaccin nu o va elimina.___—-___ este o presupunere facuta si de mine cand am vorbit despre cartea „O suta de ani cu coronavirus”, insa „nu se stie niciodata”, cea ce pare deja clar, este faptul ca acest virus nu este distrus de caldura si UV*** prea usor si-deasemeni- ca imunitatea celor trecuti prin boala este doar de cateva luni, existand cazuri f. sigure(si inca de cadre medicale) , care au trecut prin boala 3 luni in urma, s-au vindecat si-acum- s-au reinfectat din nou…Sa speram ca vaccinurile in lucru, macar unul, va fi mai bun decat situatia naturala, a trecerii prin boala si -astfel- va conferi o imunitate totala sau macar pe cativa ani…(*** motiv pentru care am sugerat la OMS sa „inchida” toata lumea/planeta,pentru 15 zile, timp in care se vor face 3 dezinfectii planetare, singura modalitate de a lovi -mortal- in trilioanele de colonii de virusi, care s-au raspandit in toata lumea…

  28. Un virus in plina vara” (de Tia Serbanescu).”…parlamentul a reusit sa voteze o lege a carantinei,perfect vulnerabila…”___—-___Un virus in plina vara…”Nimic de zis subtila abordare, si nu-neaparat- pentru titlu, care -evident- face(voalat) cinica*** parafrazare la „Un suras in plina vara”, popularul film romanesc, subtilitatea deriva din faptul ca NU se scrie niciun cuvant despre aceasta parafrazare amintita, cea ce presupune ca autoarea cunoaste psihologia romanilor si stie ca acestia o vor face singuri, fara a putea sa o o arate pe ea ca fiind insensitiva, cinica…Numai ca realitatea este cu mult mai serioasa decat acest mici truc literar, pana la urma titlul este f bland, realul titlu ar trebui sa fie „Un ranjet in plina vara”, sau „si mai si”, „Un virus/un ranjet, pentru toate sezoanele”, pentru ca -iata!- au trecut 3 sezoane si molima nu da niciun semn de reducere, dimpotriva, se pare ca va prinde si toamna cea ce sugereaza ca nici iarna urmatoare , lucrurile nu vor sta mai bine, de unde se poate scrie (de oricine) un alt articol cu titlul „De-as mai duce-o pana la toamna”…pana una alta, realitaea -pe mapamond – chiar a devenit zguduitoare,solutia trebuie sa fie lupta corp la corp( si nu neaparat corp la anticorp), adica toata planeta in lockdown si cateva serii de dezinfectii la fel de planetare, cea ce vor reduce masiv din trilioanele de colonii de virusuri, devenite zburatoare si -in consecinta- depistabile chiar si la fiecare 10 m distanta, in aglomeratiile urbane si poate la o suta metri in mediile nedense, dar totusi sansa de a se intalni virusul cu omul, este considerabil crescuta, de unde masurile individuale de protectie devin obligatorii, mai ales purtarea mastii faciale, altfel cateva versuri din „Seasons in the sun” vor deveni f. f. adevarate: „Goodbye my friend it’s hard to die When all the birds are singing in the sky Now that spring is in the air Pretty girls are everywhere Think of me and I’ll be there…”(Terry Jacks-adaptare dupa „Le moribond”-de J.Briel, Belgia), pentru ca-cum spuneam peste o luna in urma, aceasta recrudescenta este o adevarata „Cruciada a copiilor”, chiar daca a mai-tinerilor…(***desi pare gruesome, arta-inclusiv a scrisului-uzeaza de multe ori de asa ceva, tocmai pentru a transmite mesajul necesar…Foarte necesar…)///
    -II-
    „…Exceptari,: casatorii, decese, precum și cele care trebuie să facă tratamente medicale …”___—–____ asta ar fi singura exceptie ce trebuie admisa. si numai daca este vorba de o boala grava, altfel, casatorii, decese, etc., nu are sens, acele persoane pot raspandi virusul la fel de bine ca oricare alta categorie… In special CA: „Cercetatori britanici: Pandemia COVID-19 va continua multi ani si un vaccin nu o va elimina.___—-___ este o presupunere facuta si de mine cand am vorbit despre cartea „O suta de ani cu coronavirus”, insa „nu se stie niciodata”, cea ce pare deja clar, este faptul ca acest virus nu este distrus de caldura si UV*** prea usor si-deasemeni- ca imunitatea celor trecuti prin boala este doar de cateva luni, existand cazuri f. sigure(si inca de cadre medicale) , care au trecut prin boala 3 luni in urma, s-au vindecat si-acum- s-au reinfectat din nou…Sa speram ca vaccinurile in lucru, macar unul, va fi mai bun decat situatia naturala, a trecerii prin boala si -astfel- va conferi o imunitate totala sau macar pe cativa ani…(*** motiv pentru care am sugerat la OMS sa „inchida” toata lumea/planeta,pentru 15 zile, timp in care se vor face 3 dezinfectii planetare, singura modalitate de a lovi -mortal- in trilioanele de colonii de virusi, care s-au raspandit in toata lumea….)

  29. Republica Moldova: Spagi cuprinse intre 50 si 90 de euro pentru un rezultat negativ de COVID-19. Angajatii de la frontiera, in vizorul procurorilor.(…)____——____Dovada clara ca sora mai mica, poate fi -macar- egala cu sora mai mare…

  30. Sfânta Sofia și sfârșitul simbolic al kemalismului (Stefan Popescu)

    Decizia președintelui Erdogan de a redeschide Sfânta Sofia rugăciunilor credincioșilor musulmani anunță o adevărată revoluție culturală: Occidentul nu mai este un model pentru Turcia…monumente precum Sfânta Sofia din Istanbul au o identitate multiplă și sunt proprietatea întregii umanități.”__—__
    acesta noua situatie poate fi „picatura care…”, insa mai degraba nu, dar -cu siguranta- se adauga la „palmaresul” acestui pres-edinte, care va transforma o Turcie secularista, intr-un focar religios activ, iar daca „banuim” ce fel de religie, intelegem ca nici terorismul -prin fanatism-nu este prea departe…Am mai discutat despre acest caz, Turcia nu este parte a Europei, iar daca vrea sa fie, populatia tarii trebuie sa fie ferma impotriva acestor noi tirani, iar EU ar trebui sa faca o propaganda uriasa in acest sens, iar daca nu apar rezultate, renuntarea la alianta cu Turcia , inclusiv scoaterea din NATO, iar pentru stabilitate, CUMPARAREA Istambulului European( cred a O SUTA MILIARDE euro sunt de ajuns si f. apetisanti pentru erdogan), sau preluarea PRIN FORTA LEGII, adica o hotarare emisa de ONU, in acest sens, alaturi de oferte banesti (intre 20–50 mii euro) pentru fiecare rezidenta care va sustine idea si actiunea…

    1. Reanexarea Sfintei Sofia si riscul unui iminent razboi (de Petre M. Iancu (DW), jurnalist Deutsche WelleDuminica, 26 Iulie 2020, ora 00:00).”…O dubla lovitura, aplicata Vestului…”____—–____Iminenta unui razboi este posibila doar daca erdogan pluseaza el insusi, imbatat de aburii acestor victorii simbolice, asupra Europei si mapamondului, mai ales ca Europa inca se simte cumva timorata de Turcia, si-i trece cu vederea toate aceste manevre care incalca dreptul international si chiar respectul pentru mostenirea lor turca, destul de inteligent si corect setata de intemeietorul Turciei moderne K. Ataturk…Europa si mapamondul trebuie sa reactioneze decisiv, adica sanctiuni serioase asupra Turciei care vor dezvolta animozitate impotriva lui erdogan, de la propiul popor, care fiind lovit cu santiuni economice si de circulatie, va trebui sa inteleaga ca, coabitarea in comunitatea mondiala se obtine prin respectarea regulilor internationale…Europa -in special- trebuie sa se miste repede, pana Istambulul nu este transformat in capitala, si -cum am mai zis- mai toate tarile balcanice ar trebui sa declanseze procese impotriva Turciei, si sa ceara despagubiri pentru daunele aduse de fostul imperiu otoman, unei mari parti a Europei , dar mai ales tarilor balcanice…

  31. Această elevă inconștientă din anii ’70…
    (Anonimus -27 iulie, 2020-De Adrian Prisecaru)

    Această elevă inconștientă din anii ’70, probabil chiar ’80, merge singură pe stradă către școală. Doamne ferește, bine că am făcut revoluția aia, că nu se știe ce se alegea de generația mea, cu halul în care ne-am riscat viețile mergând singuri spre școală! …”____—–____ partial, acest articol(cred ca e mai vechi, pare ca l-am mai citit undeva, acum , putin adaptat), confirma faptul ca noi intotdeuna am fost mai dezvoltati, mai inaintati, mai si mai, chiar si decat japonezii, unde abia acum(desi mai dintotdeauna) copiii de 6-7 ani se duc singuri cu metroul la scoala si nu-i rapeste nimeni si -ca sa vezi!- cand a fost marele tzunami, bandele interlope(gangurile), au colectat lucrurile personale pierdute (mai ales bijuterii) ale populatiei si le-au returnat proprietarilor! Hai ca asta-i buna, daca la noi s-ar intampla asa ceva(adica un nou cutremur de valoare inalta, echivalent cu tzunamiu-ul japonez) , chiar si cu instituirea -imediata- a legii martiale, talhariile ar fi fara numar, cred ca ar inflori chiar si supercanibalismul concret…

  32. – Republica Moldova: Agricultorii cer in strada declararea starii exceptionale in agricultura.(…)___—-___Inseamna ca acesti „agricultori” chiar sunt cu capul pe umeri, inteleg extrema importanta a situatiei si pentru ei ca si clasa, dar si pentru intreaga tara…In Romania?! Traiasca importurile de alimente si orice altceva…

  33. Festinul ignoranței
    În ultimele două decenii, entuziasmul tâmp pentru noțiunea accesibil a plasat relația cu școala sub anatema generată de disprețul cvasicolectiv pentru canon și elită
    (de Justina Irimia)___—-___
    In celebrul film „Z” (cu Yves Montand, mare actor francez de origine italiana)***, un caracter face o paralela intre tratamentul = stropitul vitei-de-vie (contra filoxerei, specific) si evolutia tanarului, care -la fel- are nevoie de 3 tratamente ( stropiri), prima in scoala generala si chiar mai devreme, a doua ca si liceeni, studenti sau tineri lucratori si a treia in armata, toate acestea fiind evident ca au la baza educatia generala care implica si instructia, in sfarsit termenul obisnuit este EDUCATIE, iar omul(cel mai nidicol animal cunoscut), are nevoie de aceasta chiar zeci de ani(18/21 ani este doar un termen comercial), insa scoala este singura care poate sa se substitue si celor 7 ani de acasa si poate sa dea si o instructie lucrativa , oricui…Problema in Romania este ca -precum in politica- NOI NU am vrut sa folosim un model VERIFICAT( Sud Korean, Finlandez, etc.) , ci am mixat orice a aparut la orizont ca o fata Morgana, in special datorita faptului ca „piatra din varful unghiului” s-a schimbat si de cateva ori pe ciclu politic, adica minstrii educatiei( si consilierimea din dotare-si multe! cum zicea recent fierea pamantului-, adevarate Las Meninas, fara care geniile ministeriale nici la toaleta nu se duc!), de aici zicala cu „bordeie/ obicee”, a intrat perfect in functiune , dar , aducand cu sine o mare confuzie in randul copiilor si tinerilor…Mai mult , marea frana a realei educatii a devenit introducerea religiei in scolile publice, ca si cum bisericile nu ar fi avut dreptul sa-si ridice propriile scoli si sa transforme -daca vor- pe toti romanii in popi si preotese, insa goana dupa ciolanul imediat de zi-cu-zi si dorinta de a controla toata tara( in timp), a dus la aparitia acestei struto-camile ( noi nu avem natural nici struti nici camile, mai bine spunem porco-shobolanime), in care -formal- avem declarata o separare a puterilor in stat, insa -in realitate- politicul jinduieste dupa alianta cu popimea chiar mai dihai decat insasi popimea, tocmai pentru ca -in continuare- prin popime( ca o curea de transmisie), politicul manipuleaza masele, in cea ce a devenit trasatura de tara si neam, adica exploatare, oprimare si saracire, prin INDOBITOCIRE religioasa… Interesant cum( facand o paralela cu Spania), Romania , dupa un episod ultratraumatizant (iar ca ani, destul de similar cu cel spaniol) a ales exact ce duce la pierzanie, adica republica(Spania a ales intoarcerea la Monarhie) si a ales intoarcerea in Evul Mediu, desigur, prin religie, in timp ce Spania creste ca tara atee fiind una dintre cele mai bune tari din UE, preturile cele mai mici si siguranta cetateanului, cea mai inalta…In filmul „Behold A Pale Horse”2***, exista o replica, „Cu biserica nu ne putem lupta(3***)”, spusa (conform cartii) in 1956, adica la -aprox.-20 de ani de la terminarea razboiului civil, care s-a dovedit a nu fi tocmai cea realista, in timpurile care au urmat…(***-filmul respectiv, extrem de politic, a facut multi ani valuri si dupa castigarea Oscar-ului;///2*** filmul nu are nicio legatura cu „The Pale Horse”,roman de Agatha Christie, ci este bazat pe cartea ” Killing a Mouse on Sunday” -by Emeric Pressburger(Imre József Pressburger-care a studiat si la Timisoara!), al doilea regizor -ca importanta- dat de Ungaria, mapamondului, primul fiind Michael Cortiz(Curtiz was born Manó Kamine = Mihály Kertész) celebru cu „Casablanca”,Captain Blood”, etc.);///3*** replica spusa de seful politiei, jucat de Anthony Quinn(altfel, supranumit Zorba Grecul), dar care putea interpreata orice rol-inclusiv „opozantul”-, de orice parte a naratiuni, in respectivul film, insa eroul principal a fost ales sa fie jucat de Gregory Peck)…

    1. Cine sunt preotii romani din Italia decorati de presedintele Klaus Iohannis Presedintele Klaus Iohannis a semnat joi, 6 august, decretul de decorare cu Ordinul National „Pentru Merit” in grad de Cavaler a doi preoti …”____——____exact ce spuneam mai sus, iata ca politicul-chiar la varf- doreste aceasta alianta, altfel as indrazni sa cred ca un adevarat dascal de fizica nu poate fi decat ateu, insa „interesul poarta fesul”, de fapt acest i-han a aratat de prea multe ori ca este in stare sa se coboare sub orice nivel, doar pentru a reusi sa termine si acest al doilea mandat si sa-si desavarseasca planurile antiromanesti, pentru care este platit…Mai mult, cu nonsalanta el da un shut serios si ideii de ” separare a puterilor in stat”, acordarea unor diplome, medalii, etc., nu se face decat in cazuri exceptionale( mai ales catre cler), ori usurinta cu care acest i-han, acorda -intr-o adevarata veselie- diplome, decoratii, medalii de merit si alte onoruri, si la vii si morti ,si la romani si la straini, ma face sa cred ca tipul trebuie sa aiba o componenta patologica, sau este de o viciozitate extrema..

  34. Proiect de OUG: Bugetarii din direcțiile de sănătate publică și din prefecturi ar urma să primească un spor pentru starea de alertă
    (Avocat.net-4 August 2020)___—___Chiar daca cresc salariile acestora cu suta la suta, asa cum chiar daca cresc amenzile cu suta la suta( pentru nerespectarea regulilor in pandemie), nu se va obtine nicio imbunatatire medicala, dimpotriva, si iata de ce:” Nelu Tataru: Suntem intr-un context de transmitere comunitara accentuata. Orice transmitere aerogena se poate intampla in orice moment in care exista aglomerare urbana.(…)-2) In Iran , la fiecare 7 minute o persoana decedeaza din cauza COVID-19(…)___—-___ Iar in Peru-confirmat-( dar si in alte tari)-numarul deceselor a fost mistificat, chiar la jumatate…Important este ce am spus cateva zile in urma, „gripa” a devenit puternic aerogena si -dadeam niste cifre(poate f. aproape de realitate)- zece metri in spatiile urbane si 100 m in zonele mai putin dense, deci in aceste zone, risti sa „iei boala” chiar daca nu este nimeni bolnav(sau doar purtator) imprejur, pentru ca volumul de virusi este atat de mare si atat de dispersat, incat atmosfera respirabila imediat( intre zero si cativa metri inaltime) contine o anumita cantitate de virusi, sau este destul de probabil ca „o pala de vant” poate aduce respectiva entitate , in 2 secunde, de la o distanta de sute de metri…Cu atat este mai acuta situatia cu cat nu se intelege ca lupta pe zone, judete, localitati, tari etc.(chiar pe continente), a devenit inefectiva, tocmai datorita acestei cresteri in volum a coloniilor de virusi, care sunt purtate, in minute, la zeci de km. distanta, solutia fiind aceiasi, SINCRONIZAREA INTREGII PLANETE in „inchidere”, macar pt 15 zile, perioada in care se vor face dezinfectii repetate(+,+-plan detaliat), absolut oriunde, inclusiv in cel mai mic catun, care nu are niciun bolnav sau atestat pozitiv…Masurile aiurea luate in Romania, dovedesc ca, conducerea tarii a pierdut orice control, ori este total criminala…”(PS – in atari conditii, PURTAREA OCHELARILOR LARGI-sau vizieta- devine un factor de mare protectie, infecarea conjunctivala a devenit cea mai importanta, purtarea mastii, reducand-o pe cea respiratorie…)

  35. Legea Pensiilor.”…adica 15 ani de munca si cotizatie…”____—-____ in primul rand numarul este f. arbitrar, de ce nu 10, sau de ce nu 20? Iar -cel mai important- este un ABUZ SI DISCRIMINARE- ABSOLUT TOATA LUMEA TREBUIE SA PRIMEASCA PENSIE, bazat pe CONTRIBUTIE, adica a muncit 3 ani(cotizati), va primi 30 lei( sau asa ceva), a muncit 30 de ani, va primi 2-sau 3 mii, etc., adica „dupa munca si rasplata”, nu ca acum, cei care ies la pensie si dupa 15 ani( prin armata, justitie,etc.) primesc pensii ASTRONOMICE, raportat la orice si oricine, dar mai ales la procentul( lor) de COTIZATIE, practic, pensia speciala a acestor paraziti, de pe O SINGURA LUNA(sau 2-3), inghite intreaga cotizatie de pensie, pe cei 20 de ani…Iar acesti trantori nesimtzitzi, vor manca pensie pe de 2-3 sau 4 ori, mai multi ani, DECAT AU ” MUNCIT”!!! ADICA lucreaza 20-25 de ani si ei sunt cei care traiesc 85 , 90 si 100 de ani, adica ies la pensie la 45 ani si paraziteaza inca 2-4 cicluri de 20 ani… Ma si intreb, cat mai poate rabda aceasta natie, sclavagizarea si bataia de joc , la care este supusa de catre cel mult 0,2 la suta din intreaga suflare?!

    -II-

    Saracie, pandemie si scoala
    (de Mirabela Amarandei, Expert in educatie-Miercuri, 05 August 2020, ora 16:58)

    Intr-o tara in care aproape jumatate dintre copiii ei traiesc in saracie sau in risc de excluziune sociala- 41,7% in 2017, potrivit ultimelor date Eurostat-,…”___—-___ aceasta singura citare-alaturi de titlu- sunt absolut illustrative pentru DEZASTRUL romanesc, insa cei 3 MARI BANDITI(+,+) care ‘conduc ” natia(i-han, orban si catzu, etc.) se prefac a nu sti, dimpotriva prezinta situatia in roz, desi chiar si anarhia sanitara din ultimele saptamani, SE DATOREAZA LOR, pentru ca populatia -vazand ca ei( alaturii de “marii” popi) NU poarta masti- a inceput sa se intrebe daca nu cumva toata aceasta situatie este doar o cacialma, pentru a servi cine stie caror interese?!Avand in vedere functiile, salariile si RESPONSABILITATEA CORESPUNZATOARE, ACESTI INDIVIZI AR TREBUI PUSI LA INCHISOARE PENTRU GRAVA SI INTENTIONATA ZADARNICIRE A COMBATERII MOLIMEI, iar -altfel, pentru rezolvarea situatiei economice- ei sunt cei care ar trebui sa impuna MORATORIU pe salarii si pensii la stat, reducerea armatei(mai ales de cand avem mai multe trupe profesioniste in tara), si toate celelalte masuri enumerate de SUTE DE ORI, si -in cateva luni- economiile facute, vor permite si alocatii si pensii si salarii minime, marite, inclusiv bani pentru investitii…Dar BANDITII , se prefac -in continuare- ca nu stiu de asa ceva…

  36. As COVID-19 cases surge, patients are dying at a lower rate. Here’s why
    (Soumya Karlamangla – 5 hrs ago )
    “..The coronavirus continues to kill hundreds of people every week in L.A. County, but the death toll has remained lower than expected.

    The trend is due in part to younger people falling sick, as well as better control over the disease’s spread in high-risk settings, …” ____—–____ Exact ce spuneam eu -mai jos- inca din iunie:

    09/06/2020 la 22:41
    A fost depistat al doilea elev, cu Covid-19(…)___—–___„Cruciada Copiilor?!”- Daca da, a fost previzibil , avand in vedere distorsiunile din „restrictiile” si regulile adoptate( si chiar de guvernanti incalcate), insa aceasta cruciada va fi -de fapt- a tinerilor, care sunt bravi si nu le pasa de nimic(adica cam iresponsabili si cu ei insasi, lucru f. natural pentru specia umana), plus ca starea de alerta -chiar prelungita- vine cu multe „inlesniri”, precum deschiderea mall-urilor, exact locul unde agrega tinerii intre 13-14 ani, pana si peste 20 ani, asa ca predictia este ca numarul infectatilor va creste, dar nu este obligatoriu si al deceselor, avand in vedere 2 lucruri, rezistenta naturala a tinerilor si faptul ca s-a incalzit si timpul de insolatie este mult mai lung, plus alte aspecte mai mici(aparent) , o hranire cu mult mai multe verdeturi si fructe proaspete…

    -II-

    How to stop the COVID-19 pandemic? Harvard doc says cheap tests are the answer.
    (Karen Weintraub, USA TODAY – 1 hr ago )

    “.. cheap tests, taken at home every day or two…”___—-___din cele mai multe perspective, idea NU este deloc fezabila, poate fi buna pentru o comunitate inchisa si perfect izolata***(insula), dar si acest avantaj este temporar, avand in vedere ca molima chiar a devenit pandemie, adica se regaseste “prin toate colturile pamantului”, deci-printr-un concurs de imrejurari(vanturi cu viteze mari) virusul poate ajunge si acolo…Singura solutie este cea deja expusa de mine, INCHIDERE PLANETARA si cateva dezinfectii, la fel de planetare, in serii scurte, timp in care noii bolnavi trebuie izolati si tratati…(*** cu atat mai mult cand este vorba de tari f. mari-ca populatie- si chiar bogate, a da fiecarui cetatean o duzina de asemenea teste devine extrem de scump si nici industria de specialitate nu va putea acoperi cererea in REAL TIME, pentru ca daca actiunea nu se face in 7-8 zile, se face in zadar, virusul este doar impins dintr-o parte in alta…

  37. Primarul Gabriela Firea vrea sa acorde un stimulent financiar de 1.000 de euro persoanelor care s-au vindecat de COVID-19 pentru a dona plasma.(…)___—-___ Chiar daca este defazata cronologic, tot este un castig („Mai bine mai tarziu, decat niciodata!”) , probabil ca, a asteptat sa vada raspunsul „umanitar” al eventualilor donatori, nu vad nimic umanitar in a cere altora sa faca sacrificii pentru altii, pe gratis, practic donarea de sange (chiar numai de plasma) implica anumite riscuri si mare discomfort, asa ca respectivii donatori, trebuie recompensati, exact ce spuneam intr-un comentariu lung( aici, doar partea specifica) din 21 Martie, 2020: „… P.S. am citit, alaturi, „…367 de internati, 3 in stare grava…”__–__ solutia cea mai eficace pentru starea grava este cererea catre cei care AU TRECUT (oficial si real) prin boala, cei mai tineri( sau „in putere”) posibil( si fara alte boli), -care trebuie platiti f. bine, pentru a dona sange care trebuie folosit integral( daca exista compatibilitate) la acesti bolnavi, sau doar serul, care chiar poate fi adnotat ca si clasicul ser folosit in focar, adica un vaccin care actioneaza imediat…

  38. Primaria Capitalei vrea sa dea Patriarhiei un teren de 630 mp pentru construirea unei biserici, in zona Lacului Herastrau … dat in folosinta gratuita Patriarhiei Romane -(…)/// 2- Curtea de Conturi acuza nereguli grave in procedurile de achizitie la Spitalul Militar „Carol Davila” pe perioada starii de urgenta 12:06 – Curtea de Conturi acuza nereguli grave in procedurile de achizitie la Spitalul Militar „Carol Davila” pe perioada starii de urgenta(…)/// 3-Curtea de Conturi: Unifarm a vandut Ministerului Sanatatii, propriul actionar, masti cu adaos comercial de 71%(…)___—–____ exact ce spuneam si cu cateva zile in urma, ca si dupa razboi, si dupa aceasta pandemie vor aparea milionari , asa cum spuneam (si -la fel- nu prima data) ca politicul jinduieste chiar mai mult decat popimea la alianta lor , stirea de mai sus dovedeste ca Romania este patria cardasiilor la nivele inalte, de unde rezulta marele dezastru romanesc, care -evident- din interior nu mai poate fi stopat sau deturnat, iar din exterior chiar nu se mai vrea, statele puternice si avansate au inteles cu cine au de’a face, asa ca inteleg si ei sensul „marului de langa gard” si nici nu-i mai poti blama pentru ca culeg un fruct la timp care, altfel si oricum va intra in putrefactie…

    1. Romania interlopa. A cui este coruptia?
      (de Daniela Ratiu) „…Ceea ce spune comisarul-sef in interviul sau de joi e radiografia adevarului. Politia s-a mafiotizat. Sa nu ne imaginam ca situatia de la Bucuresti e singulara. Interviul e de fapt povestea de peste tot, din toate institutiile. Institutiile statului sunt mafiotizate. Statul e mafiotizat. Dimensiunea coruptiei e uriasa. Aceasta convietuire cu mafia a tuturor institutiilor este terifianta…”
      2-Florin Mototolea , 39 ani, executat in stil mafiot…”___—-___” LIVE FAST, DIE YOUNG and HAVE A GOOD-LOOKING CORPSE”, cam asta este povestea acestui asa-zis pian, insa varsta trebuie sa ne duca cu gandul si la altceva si anume la expresia(realista) „SLUMS BREED CRIMINALS”, deci acest pian s-a nascut prin 1980 si- banuiesc- ca intr-un cartier „muncitoresc”(in cel mai fericit caz), adica intr-unul sarac, care -dupa „89 s-a radicalizat , avand in vedere-iar banuiesc- numarul mare de rezidenti rromi…Sigur ca responsabilitatea individuala este prima si ultima care ar trebuie sa conteze si chiar conteaza(mai ales prin prisma legii- cu exceptiile de rigoare, copii mici, handicapati mental, etc. ) insa unde este responsabilitatea societatii pentru permiterea -si chiar cresterea prin indiferenta- a acestor pepiniere de criminali? In Romania aceasta responsabilitate NU exista , iar aceasta pentru ca Romania nu are nici pe departe cea ce au (doar ca maxime exemple) Izraelul si Japonia, adica acea SOLIDARITATE SOCIALA , care -si in prima si in ultima instanta- este cea care transforma o natie in ceva exceptional, chiar daca teritorial/geografic, aceasta natie rezida pe unul dintre cele mai ostile locatii si extrem de lipsita de resurse naturale, Japonia, o zona preponderent muntoasa si la rascrucea marilor evenimente naturale(inundatii oceanice si cutremure), Izraelul intr-o zona calda si saraca chiar desertica, dar pe care solidaritatea nationala l-a transformat intr-un paradis pamantesc, precum si Olanda, o alta tara(si natie) cu cel mai putin si sarac „arabil” posibil, dar a devenit al treilea (sau nr. 4) producator agricol DIN LUME!!!Iar Romania, nr. 4 ca arabil(intindere si calitate) din Europa, NU are nicio relevanta in productiile agricole, dimpotriva importa masiv hrana (si inca pe bani imprumutati!), tocmai pentru ca varfurile societatii( care „dau tonul) A MAFIOTIZAT INTREAGA TARA, la toate nivelele si structurile oficiale, practic putinii oameni inca curati, trebuie sa fie palmasii cei mai de jos…In orice tara normala, asemenea evenimente si dezvaluiri facute din interior, ar fi trebuit sa duca la demisii si/sau demiteri si la o investigatie dintre cele mai inalte, insa cu un asemenea pres-edinte, pm si alti „conducatori”, lucrurile vor continua sa macine si sa distruga(destabilizarea este norma) tara, pana la disparitie…

  39. O entitate supranaturala va castiga alegerile din Bucuresti (Sebastian Lazaroiu) .

    „Cum a reusit atat de necarismaticul Iohannis sa castige alegerile din 2014 … Desi Ponta domina categoric duelul, pe retelele de socializare (cine se mai uita azi la tv fara un ochi pe facebook?), un Iohannis supradimensionat, cu armura si lance, isi umilea preopinentul. Da, in fapt, entitatea supranaturala simula un Iohannis pe steroizi, in profunda contradictie cu „adevaratul” Iohannis de pe micul ecran….”‘..Cat despre Gabriela Firea, ea s-a intalnit de cateva ori cu entitatea supranaturala si a fost de-a dreptul electrocutata…””… Entitatea supranaturala s-a ridicat indata cu sabia razbunatoare si Firea a fost nevoita sa-si inchida temporar pagina de facebook. Stupoare? Eroare de calcul? Prostie in stare pura? A invatat ceva primarita din acel episod? Putin probabil. Pentru ca, daca ar fi invatat, nu ar mai fi candidat pentru un nou mandat si nici nu ar mai fi tras de sfori invechite ca sa-si deschida culoar favorabil. In realitate, orice culoar spre victorie trece prin vointa entitatii supranaturale, pe care n-o poate opri decat daca ar avea puterea sa taie curentul in luna septembrie in Bucuresti.”___—-___ I-han , corect, este precum in ziceea ” A sarit ca o pantera si a cazut ca o balega”, adica a facut mai mult zgomot(si a speriat parlamentarii) inainte de a accede-official- la functie, insa in nici cateva luni, individul a dat-o pe chiolhane ( adica scris de „carti”, excursii si vacante cat incape, mai ales in strainatate , si inca cu remorca dupa el!), si urmandu-si trendul impus(sau planul diabolic) a renuntat la(poate chiar vandut) multe din prerogativele functiei, dar a luat si el tzeapa, pana la urma tot nu s-a pricopsit cu aeronava ” prezidentiala”, care ar fi fost-neandoios- diamantul de pe coroana lui de neancoronat(totusi, cu sceptru)…In sfarsit, I-han fie din orice si oricare motivatie, a adus tara la un nivel total inacceptabil, desi a avut sanse uriase sa o redreseze, asa ca s-a inscris -singur- cu brio, in plutonul prim DE EXECUTAT, IN CAZ CA , SI IN Romania AR PREVALA VREODATA LEGEA… Cat despre fierea pamantului, este unul dintre acei rari functionari de grad 3 sau 4, care poate fi pusa in acelasi prim pluton, cu I-han, avand in vedere de genocidul in derulare, intr-o localitate care comprima peste 10 la suta din intreaga populatie a tarii…Ramane ca acest articol – scris foarte profesional-sa aiba un sequel si Sebastian Lazaroiu sa explice pe „indelete” cine, ce si cum devine treaba cu aceasta entitate, cat si cum poate fi imblanzita…

  40. A car-size asteroid flew within 1,830 miles of Earth over the weekend — the closest pass ever — and we DIDN’T SEE it coming . (Dave Mosher,Morgan McFall-Johnsen -18 hrs ago)
    “…A NASA-funded program detected the asteroid, called 2020 QG, six hours AFTER its close approach….That’s a remarkably close shave — the closest EVER recorded,…”…If the wrong one slipped through the gaps in our NEO-surveillance systems, it could kill tens of thousands of people…”___—-___DECI DACA UNUL(asteroid, etc.) poate face asa prapad, ce se intampla in situatia unei “Ploi de meteoriti”, mari si care pot lovi din plin, Pamantul? Teoria mea -in acel articol- a fost si este ca cea pe care o explicam ieri, intr-un email, trimis catre Papa Francis, in care il rugam sa ia initiativa(in combaterea pandemiei) pentru o “inchidere planetara” de 15 zile( cu dezinfectiile -PLANETARE- de rigoare), anume ca este total si absolut mai bine sa te lupti cu inamicul (virusul Covid) in afara zidurilor cetatii( corpul uman) decat sa te lupti cu el dupa ce a intrat in organism(lupta anticorp la corp), acelasi lucru si cu aceste primejdii cosmice, aceste corpuri ceresti ce se indreapta spre pamant, trebuie interceptate si distruse( sau redirectionate) in spatiu cosmic si nici macar in atmosfera Pamantului, pentru ca-altfel- pot crea situatii imposibil de controlat, precum cresterea brusca a temperaturii, si/sau propria explozie, iar ce va cadea pe pamant poate fi, fie radioactiv, toxic puternic, fie vor adduce forme de germeni total destructivi pentru om, s.a.m.d( Nu mai amintim de rezultatul impactului fizic, direct…)

  41. -„Domnul Lăzărescu în pandemie.”-(de Catalin Bogdan)
    Spiritul nostru de umanitate se oprește la hotarele eului, cel mult ale celui extins la cei de care depindem emoțional….”E adevarat ca traim vremuri precumpanitor hedoniste…”/// 2-Fără a veni să viziteze România, Ruth Benedict, unul din cei mai mari antropologi ai tuturor timpurilor,…”Autoarea consemnează că religia practicată în România nu respectă canoanele creştine,…”Solidaritatea socială avea un nivel scăzut şi, prin urmare, nu putea fi vazută ca o povară, dar nici ca un ajutor real.”Unul din cele mai criticate aspecte ale societăţii româneşti, în studiul lui Benedict, este lipsa unei unităţi politice, dar şi iredentismul politic. Antropologul susţinea că instituţiile naţionale ale României sunt slab dezvoltate, neavând stabilitate. Politica din România se baza pe simboluri culturale, iar masele de oameni se lăsau conduse precum oile.”Drept concluzii, antropologul a scris că „Idealul de viaţă românesc este practic hedonismul….”___—–____Chiar si fara a vizita Romania, aceasta minte de exceptie(***) a intuit perfect „fibra” mioritica, insa autenticul hedonism romanesc (de regasit oriunde) , in Romania este dublat (sau dedublat) de cei care practica si ei un anume „hedonism” adica de indivizii viciosi care se multumesc(oare?) doar cu un „hedonism” oral, adica palavragii de duzina, care nefiind in stare sa-si puna „inamicul” la respect prin contraargumente solide, incepe cu injuraturile si incercarile de insulta, folosind cuvinte triviale, vulgare etc., in realitate el/ea insasi se degradeaza la modul evident, pentru ca persoanele cu -si-un minim IQ inteleg situatia, adica dorinta acestor minus-variante biologice, de a trage pe oricine in jos, in mocirla lor, daca nu se poti ridica la nivelul „interlocutorului”…(***Aceasta este autoare si a celebrei carti,”The Chrysanthemum and the Sword „, bazata deasemeni pe un studiu facut asupre japonezilor din USA(la acea data-1946) iar aceasta carte este inca excelent vanduta si obiect de studiu in Japonia, pentru ca este una din elementele care au salvat Casa Imperiala Nipona si -implicit-natia, guvernul USA avea un plan de abolire a Monarhiei Japoneze, insa studiile de acest gen au aratat ca este mult mai buna continuitatea Imperiala, altfel natia nipona ar fi foat total distrusa, ca si republica…)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: