Hrituc.ro

Apariția lui Emil Boc la meciurile de tenis susținute de echipa României în cadrul FedCup a născut o grămadă de comentarii pozitive. Imaginea actualului primar, bătând la tobă și susținând echipa feminină, a devenit virală pe Facebook. Am văzut până și oameni care mai demult îl criticau pe fostul premier, lăudând-l acum și comentând pozitiv. Este clar că a Boc a transmis un sentiment de emoție pozitivă și a reușit să mai acumuleze un capital de imagine pozitivă.

Așa a fost Emil Boc tot timpul. Un om simplu, pasionat de sport, care a încercat să se poarte normal și să nu se lase furat de mirajul puterii.

Acum, după ce au trecut anii, după ce emoția negativă cauzată de tăierile de salarii din anii 2009-2010 a mai trecut, mulți au ajuns să se uite cu alți ochi la fostul premier. Realizările de la Cluj, dezvoltarea continuă a orașului, faptul că Boc a avut decența de a face un pas în spate din politica mare, precum și comportamentul lui, dominat de bunul simț al ardeleanului modest, au făcut ca actualul primar al Clujului să crească din nou în preferințele publicului.

Totuși, în percepție sunt încă câteva elemente negative la adresa lui Emil Boc care, din punctul meu de vedere, sunt eronate. Unele au ajuns să intre în percepția publică și din cauza linșajului media la care a fost supus fostul premier, altele chiar din vina lui Boc, acesta refuzând să comunice și să le demonteze.

S-a vorbit mult despre obediența lui Boc față de Băsescu. Lucrurile nu au stat deloc așa. Boc a fost un partener al lui Băsescu. Au fost multe momente în care cei doi nu au fost de acord, momente în care s-a încercat găsirea unei soluții de compromis. Traian Băsescu era liderul care tracta partidul atunci, politicianul care avea cea mai mare priză la electorat. De aceea, și-a și asumat anunțul privind reducerea salariilor. A fost un parteneriat asumat de fiecare dintre cei doi, de pe pozițiile Președinte-Premier. Poate cel mai bun argument pentru faptul că Boc nu a fost un personaj obedient, este faptul că  proiectul Roșia Montană nu a fost realizat, fiind cunoscut faptul că fostul președinte era un susținător al acestui proiect. Nu vorbim aici dacă era bun sau nu. Boc nu a crezut în acest proiect și el nu s-a realizat.

Fostul premier și liderul PDL-ului de atunci a crezut tot timpul într-o conducere democratică a partidului, cu o echipă în care să se regăsească toate curentele. PDL era învățat cu stilul fostului președinte de partid, Traian Băsescu. După ce acesta a ajuns la Cotroceni, puțini s-au gândit că Emil Boc va prelua partidul. Poate a fost cea mai bună variantă. De ce? Pentru că acesta a reușit să țină partidul unit, în condiții extrem de grele. Videanu, Blaga, Berceanu constituiau un pol de putere. Elena Udrea alt pol. Tabăra din Ardeal alt pol. Și la toate acestea, adăugați-l și pe fostul președinte.

Partidele nu sunt niște oaze ale unor sfinți. Într-un partid se dau bătălii zi de zi, se încearcă câștigarea zonelor de influență, impunerea liniilor de conducere. Acum, după ce au mai trecut anii, gândiți-vă cum a fost mandatul lui Boc, în aceste condiții și mai ales, în momentele în care România trecea printr-o criză economică.

În acei ani, s-au reușit câteva reforme importante. Fie că vorbim de reforma învățământului, fie de cea a pieței muncii, schimbarea codurilor penale, toate acestea au fost făcute într-o alianță de guvernare și cu un partid în care lucrurile nu erau ușor de gestionat.

Toate acestea sunt informații pe care azi le privim mult mai relaxați. La fel ca la un puzzle, ele constituie elemente care trebuie adăugate la imaginea lui Emil Boc.

Niciun om politic nu este un sfânt. Niciun om politic nu are numai realizări. Eșecurile, greșelile fac parte din viață. Important este ca la final să tragi linie și să ieși pe plus.  Cred că Boc, la finalul zilei, poate spune că are mai multe realizări decât eșecuri.