”Dodon a murit” Trăiascâ Ceban!
Ion Ceban, Primarul Chișinăului, anunță crearea unui nou proiect ” Mișcarea Alternativa Națională”. Nu este clar dacă acest proiect va fi un nou partid politic sau doar o platformă civică sub umbrela căreia să se strângă adepții primarului, cetățenii nemulțumiți de actuala clasă politică.
Ceban pare că vrea să strângă sub această umbrelă electorat din toate zonele. În discursul său de azi a dat impresia că inițiază acest proiect pentru nemulțumiții atât de pe partea stângă cât și de pe partea dreaptă.
De ce acum? De ce Ceban?
După ultimele rânduri de alegeri, prezidențiale și parlamentare, am putut vedea că tehnicile ruse nu au mai funcționat. Discursul agresiv, spaima ”jandarmului român”, promovarea fricii privind pericolul românesc nu au mai funcționat. Stânga radicală a eșuat. Moldovenii nu mai funcționează la acei stimuli. ” Oricât s-a chinuit Dodon să promoveze ura și să creeze clivajul între rusofoni și români, nu a obținut rezultatul scontat. A pierdut. Toate acțiunile de campanie ale PSRM au creat nervozitate și au sporit neîncrederea chiar în segmentul de electorat al socialiștilor. Eșecul lui Dodon și PSRM la ultimele alegeri au silit Federația Rusă să-și mute pionii de la stânga stalinistă, îmbătrânită și decredibilizată, către centru și chiar centru-dreapta,
În timpul acest, Ceban s-a conservat. A avut chiar mesaje care au surprins publicul, postând în miez de noapte, cu majuscule ”Limba Română”, arătând public o distanțare de Dodon, care spune că limba de stat este limba moldovenească.
De la începutul mandatului de primar, Ceban a jucat puțin câte puțin mai spre centru. A renunțat la discursul agresiv pe care îl avea PSRM și a încercat să își creeze relații în România. Doar că, România nu crede în lacrimi și dacă dă bani Chișinăului, nu o face pentru primarul general, ci pentru a sprijini cetățenii de peste Prut.
Un bun om de administrație, cu studii făcute și în vest, Ion Ceban pare mult diferit față de ”președintele de colhoz” Igor Dodon. Un joc simplu pentru Moscova ar fi fost să îl desemneze pe primarul Ceban succesorul fostului președinte. Doar că lecțiile din aceste alegeri ne arată că este nevoie de ceva nou, de un vehicul care să se situeze mai pe ”centru” să capaciteze și alte voturi. Cele de pe stânga radicală se vor duce spre PSRM, dar zona mai” liberală” nu avea o forță capabilă să strângă aceste voturi
Noul proiect lansat de Ceban se va putea transforma într-un partid politic în apropierea alegerilor. Nu este exclus ca viitoarea formațiune să aibă în rândurile ei nu doar oameni de stângă ci și pro-europeni de dreapta, inclusiv unioniști. O formațiune dezideologizata în care accentul și discursul vor fi puse pe problemele social-economice (extrem de dificile datorita creșterii prețurilor la nivel mondial). Cu siguranță mesajele către occident și România vor fi unele împăciuitoare și prietenești pentru că de acolo vin banii . O confruntare cu vestul ar aduce doar probleme
Până atunci, va avea rol de” aspirator” atât pentru dezamăgiți cât și pentru unele partide care au doar câteva procente în sondaje. Dacă nu veți vedea Moscova salutând acest proiect, să știți că nici nu este nevoie în prima etapă.
Atenție: Moscova are un nou cal troian în Moldova!
6 comentarii